După un an și jumătate de lucrări, pe 2 septembrie a.c., Biblioteca județeană Gheorghe Șincai se va redeschide pentru bihoreni cu o înfățișare complet nouă, obținută după investiții de 4 milioane de euro.
Toate spațiile bibliotecii au fost modernizate, iar cititorii vor fi invitați în bibliotecă nu doar ca să împrumute cărți, ci și să lucreze, să se relaxeze ori să bea o cafea printre rafturile cu volume noi. „Vrem să devenim o versiune cât mai prietenoasă a unei biblioteci publice”, explică directoarea Ancuța Șchiop.
Cu arhitecți din Olanda
- Care este stadiul lucrărilor de modernizare a Bibliotecii?
- Proiectul nostru, unul de anvergură, a ajuns la final. Am supraînălțat holul de la intrare până la nivelul etajului 2 și în jurul lui am dispus colecțiile și spațiile de studiu. La parter este zona copiilor, cu carte pentru ei, ludotecă, loc de joacă și un amfiteatru nou. Tot la parter vom avea o librărie cu cafenea și terminale pentru accesarea presei, inclusiv a publicațiilor internaționale, care vor fi disponibile pentru toți abonații noștri. La etajele 1 și 2 am distribuit colecțiile în funcție de nivelul de liniște necesar, la etajul 2 păstrând sala de lectură cu un grad ridicat de liniște.
Înainte de a scrie proiectul de modernizare, am văzut multe biblioteci din Europa asemănătoare cu a noastră și, pornind de la aceste exemple de bune practici, am cuprins în proiect și echipamente moderne, precum scannere de digitalizare, stații de auto-împrumut, o imprimantă 3D, aparatură pentru un studio de podcast și altele, pe care publicul le va putea descoperi începând din 2 septembrie, când inaugurăm clădirea în forma nouă. Nu ne oprim aici, vrem să devenim o versiune cât mai prietenoasă a unei biblioteci publice.
- Ce ați mai „importat” din bibliotecile europene vizitate?
- În Europa, biblioteca este sufletul comunității. În orașele dezvoltate, cu comunități active de tineri, locul care generează preocupare pentru învățare este biblioteca, și asta ne dorim și pentru biblioteca noastră, de aceea am inițiat acest proiect. De la bibliotecile din străinătate am mai aflat despre o firmă de arhitectură din Olanda, care face doar proiectare de biblioteci. Acești specialiști ne-au consiliat astfel încât să creăm un mediu prietenos, în care cititorul să simtă că este binevenit. Chiar dacă intră pentru altceva, să ajungă să împrumute o carte.
- Vom avea și o bibliotecă virtuală?
- Da, avem acum asigurată infrastructura de bază și biblioteca va începe construirea unui fond de carte digital. De asemenea, în perioada următoare va deveni activă aplicația noastră.
Easy-box de Bibliotecă
- Ați amplasat rafturi cu cărți și pe coridoare. Nu vom mai interacționa cu bibliotecarii?
- Bibliotecarii vor acoperi toate spațiile de expunere, dar există și posibilitatea împrumutului fără asistență. După ce găsim titlurile care ne interesează, putem merge la stația de auto-împrumut, unde scanăm cardul de bibliotecă și încărcăm în contul nostru volumele respective. În acel moment, se dezactivează eticheta radio-magnetică a cărților și putem să ieșim din bibliotecă, altfel nu, pentru că senzorii de la ieșire vor da alarma.
- Totuși, rafturile până la tavan ar putea fi descurajante. Credeți că sunt o soluție bună?
- Avem scări la fiecare raft, iar cititorii vor fi asistați de bibliotecari. Ca să gestionăm 550.000 de volume în 4.000 de metri pătrați, era obligatoriu să gândim rafturile astfel, mai ales că suntem o bibliotecă cu achiziții intensive de carte. În baza unui contract pe care l-am încheiat cu Humanitas, în fiecare joi ajung cărțile noi în librărie, dar și la bibliotecă.
- Ați anunțat că cititorii vor putea împrumuta cărți non-stop. Cum anume?
- În spațiul dintre cele două uși de acces va fi montată o stație de auto-împrumut și auto-returnare, ca un easy-box, și în afara programului bibliotecii vom avea acces aici scanând permisul de bibliotecă. Dacă vreau să returnez volume, vin, scanez permisul, așez volumele pe stație, ele sunt identificate automat și primesc o chitanță. Pentru împrumut, rezerv titluri telefonic sau prin email și, când scanez permisul, se deschide sertarul cu cărțile pregătite pentru mine. Dacă n-am rezervat nimic, dar vreau ceva de citit, pot selecta o carte din raftul cu noutăți.
- Aceste noi servicii presupun costuri suplimentare?
- Nu, se vor încadra în costul abonamentului anual, de 30 lei. Pe viitor, ne gândim chiar să eliminăm permisul și să asigurăm acces liber la colecții, iar în schimb să generăm venituri din alte activități.
Totul pentru tineri
- La parter, ați propus amenajarea unei librării și a unei cafenele. Nu vor strica ele liniștea specifică bibliotecilor?
- Nu ne facem griji. Vrem să nu mai avem reținere pentru că suntem între cărți. Vrem ca publicul să se simtă bine în bibliotecă, să fie veselie și forfotă. În același timp vom păstra liniștea în zonele dedicate.
- Ca biblioteca să devină un hub cultural, are nevoie și de evenimente care să atragă cititorii. Ați pregătit o agendă?
- Avem o agendă lunară, cu întâlniri cu cititorii, cu autori, cluburi de lectură. Dar ne dorim să aprofundăm relațiile de colaborare cu editurile și să aducem scriitori importanți la Oradea.
- Câți abonați are biblioteca acum și care e profilul lor?
- Anual avem aproximativ 4.000 de abonați activi, cu precădere elevi și studenți.
- Cum îi veți atrage pe tinerii care nu au un apetit pentru lectură?
- Ei sunt motivul pentru care am făcut toate dotările noi. Am adaptat infrastructura gândindu-ne la aceste generații. Prin noua noastră înfățișare și prin evenimentele pe care le vom găzdui, vreau să normalizăm cartea, să fie partea frumoasă din viața noastră, nu doar lectură obligatorie.
Cursuri de digitalizare
- Recent, ați deschis o filială nouă în Orășelul copiilor. Credeți în succesul ei?
- Am închis filiale unde numărul de cititori era scăzut, dar vrem să deschidem puncte acolo unde există potențial. Cei mici sunt foarte prezenți în bibliotecă, dar și în Orășelul copiilor. Așa că am zis să facem un pas spre ei, când merg la joacă să poată împrumuta cartea dorită, și să asocieze lectura cu joaca, ca să rămână ceva plăcut în viața lor. Ne gândim să mai deschidem filiale în cartierele noi din Oradea, unde locuiesc familii tinere, studenți...
- Proiectul a presupus investiții și într-o rețea județeană care include 29 de biblioteci rurale. Pot fi ele revitalizate cu adevărat?
- Da, ele chiar funcționează, iar noi deja oferim servicii de împrumut pentru întreaga rețea. Orice bihorean are acces la volumele noastre solicitându-le în aceste biblioteci. În plus, toate bibliotecile din rețea vor oferi în curând cursuri gratuite de formare a competențelor digitale de bază, pentru ca oamenii să învețe să folosească telefonul, să facă programări online, să plătească impozite și taxe online, să gestioneze cardul bancar. Asta îi va apropia de biblioteci.