Clubul CSM Oradea a publicat, miercuri, strategia de ticketing pentru meciurile echipei de baschet masculin a oraşului pentru sezonul 2017-2018. Preţurile biletelor şi abonamentelor au crescut substanţial, reprezentanţii clubului susţinând că ele sunt "conforme realităţilor zilelor noastre".

Preţuri mărite

Potrivit unui comunicat al clubului, viitorii abonaţi vor plăti 300 lei pentru accesul la meciurile de Liga Naţională şi cele din FIBA Europe Cup pentru majoritatea sectoarelor. Excepţie fac locurile din spatele coşurilor. În aceste zone, preţul abonamentului este de 220 lei. Copiii cu vârste sub 14 ani, indiferent de sector, plătesc 120 lei.

"În sezonul competiţional 2017/18, pentru a avea un control asupra sistemului de vânzare cu loc rezervat, nu se va acorda intrare liberă niciunei categorii de vârstă", se arată în informare.

Anul trecut, preţul unui abonament a fost de 230 de lei indiferent de sectorul ales. Copiii sub 14 ani beneficiau de acces gratuit, însă nu aveau loc asigurat.

De asemenea, potrivit noii orânduiri, orădenii care au avut abonament şi în sezonul sau sezoanele trecute vor plăti anul acesta 275 lei pentru reînnoirea lui în sectoarele principale, inclusiv la balcoane, respectiv 200 de lei în spatele coşurilor. Copiii care au avut abonament şi anul trecut plătesc 100 lei.

Un bilet, 15 lei 

Şi biletele sunt mai scumpe începând din acest sezon, preţul lor crescând cu 50%. Tichetele vor costa, astfel, 15 lei ele putând fi rezervate, cu loc, online sau cumpărate direct de la Arena Antonio Alexe înaintea meciurilor, însă fără posibilitatea de a alege locul.

Potrivit informării, abonaţii vechi vor avea prioritate la achiziţionarea abonamentelor pentru sezonul competiţional 2017-2018 cu aceleaşi locuri ca în sezonul trecut, în perioada 21 august – 1 septembrie.

Din 4 septembrie, anul curent locurile din sezonul precedent nu vor mai fi rezervate (se scot la vânzare generală), dar cei care au avut abonament în sezonul 2016/17 vor plăti conform abonaţilor vechi (în baza prezentării cardului de abonat din sezonul trecut), însă vor trebui să-şi aleagă din nou locul, în cazul în care locul lor a fost deja ocupat.

Orădenii care vor să-şi facă primul abonament pot să meargă la sediul clubului (str. Primăriei, nr. 3 la etaj) din 4 septembrie. CSM a anunţat pentru acele perioade următorul program de lucru: luni-joi orele 10-16, respectiv vineri orele 10-14.

Scumpiri motivate?

Este posibil ca scumpirile să fie rezultatul unui buget mai restrâns al echipei de baschet pentru sezonul 2017-2018 după ce unul dintre cei mai importanţi sponsori ai CSM, firma Gavella, s-a retras. Preşedintele CSM, Şerban Sere, nu a prezentat date concrete despre bugetul pe sezonul viitor şi nici despre cât de afectată va fi echipa de retragerea unuia dintre sponsorii tradiţionali ai echipei.

Totuşi, la câteva ore după ce au fost publicate noile preţuri, pe pagina de Facebook a clubului au apărut şi nişte precizări referitoare la acestea. Reprezentanţii CSM Oradea susţin că ele nu sunt cauzate de "lipsa unui buget solid" şi nici de "lăcomie", ci sunt nişte preţuri "conforme realităţilor zilelor noastre".

"Dincolo de sportivii care își lasă sufletul pe parchet, e nevoie de aportul fiecăruia dintre noi pentru a avea o echipă care să se poată lupta pentru performanță pe două fronturi. Ne dorim în primul rând să simțiți că am clădit împreună succesul! (...) Creșterea prețurilor vine și cu niște obligații din partea noastră. Obligații de a vă asigura condiții optime de a vă urmări favoriții. De a vă asigura spectacole dincolo de cele baschetbalistice, un confort și o plăcere de a veni la Arena Antonio Alexe. Vrem ca de fiecare dată când pășiți pe porțile Arenei să fie un prilej de relaxare pentru fiecare dintre noi. Iar sezonul acesta vă vom întâmpina cu multe surprize la meciurile noastre", se arată în mesaj.