Fondatorii celui mai nou partid de pe scena politică locală, Partidul Oamenilor Liberi, înscris în cursa pentru Primăria Oradea cu candidatul Mircea Jacan, fost jurnalist şi în prezent director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, şi cu o listă de 14 candidaţi pentru Consiliul Local Oradea, au susţinut luni prima conferinţă de presă, pentru ca şase dintre pretendenţii la fotoliile de aleşi locali (Mircea Jacan, Orlando Balaş, Cosmin Bursaşiu, Kante Meister, Petru Enache şi Romeo Gozner) să-şi prezinte doleanţele şi ideile.
Prea multe proiecte
Candidaţii "liberi" s-au întâlnit cu jurnaliştii în parcul Brătianu, loc anume ales pentru a fi aproape de un eşec al administraţiei Bolojan, Dealul Ciuperca, "o alunecare de teren pe bani publici ce putea fi evitată", dar şi de aşa-numitele "ruine ale lui Tarţa", adică scheletul unei clădiri pe care fostul consilier judeţean din partea PDL, Marcel Tarţa, a vrut să o ridice la colţul parcului, lângă strada Olteniei. "Sunt exemple de cum nu se face ceva. Ruinele lui Tarţa sunt de peste 12 ani un factor de mizerie şi de disconfort", a explicat purtătorul de cuvânt al POL Bihor, Orlando Balaş, arătând că 12 ani nu au fost suficienţi administraţiei liberale a oraşului ca să rezolve această problemă veche, în timp ce noi proiecte au tot apărut.
De altfel, multitudinea de proiecte noi din Oradea ultimului deceniu îi deranjează pe POL-işti. "Proiectele ar trebui să vină de la populaţie, nu de la o comenduire care crede că ştie totul", a spus Balaş, arătând că Oradea nu avea nevoie, de pildă, de podul Centenarului. "Cum se nasc aceste proiecte? Nimeni nu ştie cine e tata, cine e mama", a spus şi Jacan. În opinia acestora, orice investiţie a Primăriei Oradea trebuie să răspundă unor nevoi dovedite prin studii serios făcute şi dezbătute serios cu cetăţenii. "Nu poţi să faci dezvoltare cu bâta, cu buldozerul", a precizat Balaş.
De altfel, lipsa dialogului cu orădenii este cel mai mare of al candidaţilor POL Bihor şi au promis că, dacă vor ajunge în CL Oradea, vor fi vocea cetăţenilor, adică acei aleşi care vor propune proiectele dorite de orădeni. POL militează pentru dezbatere şi în CL, necenzurată de apartenenţa politică, şi nu are de gând să facă nicio alianţă cu vreun alt partid, pentru a-şi promova proiectele, apelând exclusiv la conştiinţa colegilor de masă.
Ce vor "oamenii liberi"
Candidaţii POL şi-au prezentat şi programul electoral, spunând că îşi doresc oprirea exproprierilor abuzive din Oradea, adică acelea făcute pentru locuri de parcare ori lărgiri de străzi, îngheţarea taxelor şi impozitelor locale din anul 2021 la nivelul acestui an, o democraţie participativă prin consultarea reală a cetăţenilor la fiecare proiect, conservarea centrului istoric "fără supraînălţarea forţată a clădirilor pe cheluiala şi nervii proprietarilor", o educaţie de calitate, care înseamnă şcoli tratate egal şi din care să nu lipsească săpunul ori alte obiecte necesare, pe care de regulă le cumpără părinţii, spitale mai curate, sprijin pentru iniţiative culturale private, dar şi pentru antreprenori, accesibilizarea instituţiilor publice pentru persoane cu dizabilităţi.
De asemenea, POL vrea ca mijloacele de transport public să aibă benzi dedicate de circulaţie în Oradea, frecvenţa curselor să fie mărită, costul biletelor vândute de OTL să se înjumătăţească, dar şi comercializarea unui bilet unic, valabil un anumit interval de timp în orice mijloc de transport public.
Candidaţii "liberi" mai vor ca în cartierele mărginaşe ale Oradiei să nu mai existe parcări cu plată, cu excepţia celor de domiciliu, trotuarele din tot oraşul să fie asfaltate, astfel încât să permită circulaţia trotinetelor, iar Oradea să fie "brăzdată" de piste de biciclete late de cel puţin 1,5 m.
Birta, te bagi?
Oamenii dialogului sunt cei care au lansat şi prima provocare electorală din Oradea: au invitat toate partidele care au candidaţi la Primăria Oradea la o dezbatere.
În mod particular, POL l-a chemat pe candidatul considerat favorit, PNL-istul Florin Birta, la o discuţie despre dezvoltarea viitoare a oraşului. "O dezbatere, respectiv o confruntare electorală pe aceste teme ar fi benefică, deoarece ar pune faţă în faţă viziunea PNL şi viziunea total diferită a POL, singurul partid din opoziţia "neparlamentară". Prin dialog se pot găsi soluţii mai bune la orice probleme", a precizat Balaş.
POL-iştii nu au oferit detalii concrete ale dezbaterii, urmând să le stabilească dacă oponenţii vor accepta provocarea lor.