Vremea va fi schimbătoare în Crișana în următoarele două săptămâni, cu o răcire accentuată la începutul intervalului, urmată de o încălzire treptată, potrivit estimării publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 11-24 mai.

Potrivit ANM, în prima săptămână a intervalului vor fi „alternanțe termice semnificative” în regiunea Crișana. Până în 13 mai, vremea se va răci, media temperaturilor maxime urmând să scadă de la 22 de grade la aproximativ 15 grade.

Și nopțile vor deveni mai reci. Media minimelor va coborî de la 10–11 grade până la aproximativ 6 grade, arată meteorologii.

După acest episod de răcire, temperaturile vor începe să crească treptat, tendință care se va menține, în general, până la finalul intervalului prognozat. Astfel, media maximelor va depăși din nou 20 de grade și va ajunge până la 23 de grade, în timp ce minimele nocturne vor urca spre 10–11 grade.

În privința precipitațiilor, ANM estimează că probabilitatea de ploaie va fi mai mare în zilele de 12 și 13 mai, dar și după data de 17 mai.

Estimarea este realizată pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată și indică temperaturile maxime și minime mediate pentru fiecare regiune a țării, adaptate local cu modele statistice.

Prognoza pentru toate regiunile țării:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!