Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni o nouă estimare a valorilor termice și precipitațiilor, valabilă din 2 martie, până pe 15 martie inclusiv.

În Crișana, deci implicit Bihor, valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod obișnuit, până spre jumătatea lunii martie.

„Media temperaturilor maxime se va menține la valori de 14...15 grade, cu mențiunea că după 10 martie, sunt posibile și intervale cu temperaturi mai scăzute”, precizează meteorologii.

Media temperaturilor minime va fi în jurul a zero grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi în creștere în a doua săptămână de anticipație, dar mai ales după 13 martie, arată ANM.

Vezi mai jos cum va fi vremea în fiecare regiune în parte!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!