Recepţia organizată în foaierul Teatrului Regina Maria a avut un farmec aparte. Într-un gest fără precedent, conducerea Consiliului Judeţean i-a mulţumit în mod festiv fostului director Daniel Vulcu pentru cei 7 ani petrecuţi la cârma instituţiei. Preşedintele şi vicepreşedinţii CJ, actorii şi personalul au socializat cu şampanie, vin şi gustări, au făcut fotografii şi au depănat amintiri. Gestul este cu atât mai surprinzător cu cât, se ştie, şefii CJ şi Vulcu se află în partide diferite.
Aşa ar fi fost normal să se întâmple într-o ţară civilizată, dominată de reguli şi fair play. Dar în România regulile nu sunt deloc clare. Fair-play-ul este ucis din faşă, iar buruiana uneltirii creşte până la cer. Instalările de directori pe cale politică sunt uşoare. În schimb, după schimbarea configuraţiei politice, demiterea lor este mult mai complicată. E nevoie de pretexte, de comisii, de invenţii birocratice năstruşnice.
Să pici cu nota 6,98 un examen la care îţi trebuia minim 7 şi să ajungi primul sub linie pare ghinion curat. Dar când evaluarea e organizată special ca să iei sub 7, nota 6,98 devine de-a dreptul onorantă. Daniel Vulcu a fost evaluat de o comisie cu rol de pluton de execuţie, pentru că e penelist, pentru că nu e pesedist, pentru că trebuie să plece, pentru că nu are bască... Cel care la deschiderea FITO de anul trecut rostea o rugăciune ironică adresată şefilor CJ plăteşte acum cu funcţia, semn că zeii Judeţului au răzbunarea în fişa postului.
Vulcu îşi termină mandatul într-un mod nemeritat. Este nedrept ca nişte cifre să decidă soarta unui om mai degrabă deprins cu cuvintele. Să fii manager de dumnezei nu este uşor. Pentru a conduce oameni cu personalităţi diverse şi puternice, aşa cum sunt actorii şi oamenii din teatru, trebuie să înţelegi foarte bine culisele. Un actor sau un regizor ştie din ce aluat sunt făcuţi artiştii, ştie ce se află în spatele scenei, cunoaşte câte energii trebuie coordonate pentru un spectacol. Poate că, dintre toţi directorii, cei din teatru petrec cel mai puţin timp în birou.
Sigur, nu trebuie bătuţi în cuie pe viaţă în funcţii. Un suflu nou şi o abordare diferită sunt binevenite, chiar recomandate, din vreme în vreme. E important, însă, ca, la încheierea mandatului, un manager să iasă pe uşa din faţă a teatrului, nicidecum pe cea din dos. Nefericirea face ca actorilor să le fie rezervată această glorie doar postum, când sunt scoşi din foaier cu mâinile pe piept, acoperiţi de flori şi aplaudaţi printre lacrimi.
În cei 7 ani de domnie, Teatrul orădean şi-a diversificat enorm repertoriul, a câştigat vizibilitate naţională, a bifat festivaluri importante, a avut nominalizări la premiile UNITER, a găzduit chiar o gală UNITER în 2016 şi, cel mai important, i-a adus din nou pe oameni în sala de spectacole. A avut şi părţi mai puţin bune, dar despre astea avem o eternitate să discutăm. Plecarea lui Vulcu pe uşa din faţă, pe propriile picioare şi aplaudat de colegi ar fi un bobârnac ironic tras morţii la care a fost condamnat prematur. Ca iubitor de teatru mă voi duce şi eu să îl aplaud.