Pentru a deturna atenţia de la faptul că a avut o candidatură de doar cinci zile din partea Mişcării Populare pentru funcţia de primar al Oradiei, Horea Vuşcan, secondat de noul preşedinte al MP Bihor, fostul jurnalist Daniel Meze, au transformat BIHOREANUL în ţinta frustrărilor lor.

Cei doi au organizat, luni, o conferinţă de presă la sediul Mişcării Populare Bihor, axată pe atacuri nefondate şi chiar penibile la adresa săptămânalului BIHOREANUL, pe care l-au acuzat că l-ar fi "linşat mediatic" pe Horea Vuşcan după anunţarea candidaturii, prin publicarea ştirii: Condamnat, traseist şi cu scoruri mici la alegeri, Horea Vuşcan este candidatul ideal pentru PMP la Primăria Oradea: "Traian Băsescu l-ar vota".

Candidatură eşuată

În realitate, însă, după cum s-a văzut sâmbătă, trecutul lui Horea Vuşcan nu a fost văzut bine de preşedintele MP, Traian Băsescu, care a declarat, în cadrul şedinţei Colegiului Naţional al Mişcării Populare, că a aflat din presa locală că Vuşcan fusese condamnat cu ani în urmă pentru ucidere din culpă şi, în acest context, a atras atenţia asupra persoanelor "nesincere" care doresc să se alăture partidului.

Declaraţia lui Băsescu a fost oarecum surprinzătoare, în contextul în care, săptămâna trecută, la Oradea, preşedintele preşedintele executiv al MP, Eugen Tomac, declara că este la curent cu trecutul lui Vuşcan şi că îl susţine în continuare, acesta potrivindu-se profilului de candidat al Mişcării Populare. "Dacă Traian Băsescu ar avea buletin de Oradea, l-ar vota pe Horea", pretindea Tomac.

Puşi pe tămbălău

"Da, m-am retras din funcţia de candidat pentru candidat la Primăria Oradea, dar rămân alături de Mişcarea Populară şi din vară vin la Primăria Oradea în mod cert. Vom ajunge atât în Consiliul Local cât şi în Consiliul Judeţean Bihor. Venim! În ciuda a tot ceea ce se scrie, în ciuda tuturor obiecţiunilor şi minciunilor vehiculate în ultimul timp…", şi-a început Vuşcan pledoaria.

În ciuda evidentei dezaprobări primite din partea lui Băsescu, Vuşcan a susţinut în continuare că se bucură de susţinerea "colegilor" din MP. "Au înţeles situaţia nefericită care s-a întâmplat în 2003, au înţeles că acel eveniment este unul tragic, pentru care eu am plătit. Foarte mulţi dintre aceşti oameni mi-au spus că eu trebuie să candidez în continuare, dar în urma analizei - în cadrul acelei conferinţe (n.r. şedinţa Colegiului Naţional al MP) - a efectelor media asupra Mişcării Populare, împreună cu Daniel (n.r. Meze) am decis să nu mai candidez pentru Primăria Oradea", a spus Vuşcan.

Acuzaţii penibile

Indirect, Vuşcan a recunoscut că CV-ul său ar putea afecta Mişcarea Populară la alegerile locale. "Am decis să mă retrag pentru a nu face rău partidului", a spus el, adăugând că doreşte să facă precizări pe marginea accidentului în care a fost implicat în 2003 şi în urma căruia au murit trei persoane. "În noaptea accidentului, eu nu puteam evita accidentul nici dacă mergeam cu limita legală. Scrie în sentinţă, cauza accidentului este neacordarea de prioritate. Nu eu sunt cel care a cauzat accidentului. Culpa mea a fost că la ora 12 noaptea pe un drum cu 4 benzi am avut între 72-82 km pe oră, cât au arătat expertizele".

Fără să-şi argumenteze poziţiile, Vuşcan a lansat o serie de acuzaţii nefondate şi denigratoare la adresa BIHOREANULUI, mergând de la partizanat politic şi lipsă de obiectivitate, până la creşterea artificială a numărului de vizualizări la articolele online, ocupând cu asta aproape tot spaţiul conferinţei de presă. În pledoariile lui, Horea Vuşcan a fost susţinut şi de Daniel Meze. În schimb, reprezentanţii MP Bihor nu i-au permis reporterului BIHOREANULUI să demonteze cu argumente afirmaţiile lor nefondate.

Readuşi la "tema zilei" şi întrebaţi concret de BIHOREANUL dacă Traian Băsescu ştia sau nu ştia despre condamnarea lui Horea Vuşcan, Meze a răspuns afirmativ, în timp ce Vuşcan l-a corectat repede spunând că nu ştia. Cei doi au ţinut, în schimb, să sublinieze că au o listă de posibili candidaţi la funcţia de primar al Oradiei, dar nu au fost în măsură să enunţe niciun nume.