Meteorologii anunţă că, de sâmbătă de la prânz şi până duminică seară, vremea va fi caniculară în întreaga ţară, în acest sens fiind emisă o avertizare cod galben. Potrivit avertizării, temperaturile vor ajunge "frecvent" la chiar 36 de grade Celsius, extremele putând atinge şi valoarea de 38 de grade Celsius.

"Sâmbătă 12 iunie şi duminică 13 iunie, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 - 36 de grade, iar pe areale restrânse 37 - 38 de grade, îndeosebi în zonele de câmpie", se arată în textul avertizării de caniculă emise de meteorologi.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi chiar va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toate regiunile pe toată durata de valabilitate a avertizării, se mai arată în textul emis de meteorologi.