Centrul Oradiei s-a animat, duminică la prânz, când un grup de clovni veseli și colorați au pornit în marș, din Piața Unirii spre piațeta Crișul, însoțiți de copiii întâlniți pe drum.

Purtătorii de nas roșu sunt voluntari în fiecare zi pentru copiii internați în spitale, iar duminică au marcat sărbătoarea internațională a clovnilor.

„Noi dăruim zâmbete tuturor copiilor și oamenilor. Avem și o trupă, Doctor Clown, voluntari care se îmbracă în halate colorate și mergem la secția de Pediatrie și dăruim fericire”, a explicat Andreea Ghercă, coordonatoarea voluntarilor și cea care duminică a îmbrăcat costumul lui Pufulete, un clovn vesel și sociabil.

În Piața Unirii, copiii s-au adunat rapid în jurul coloratelor personaje, iar fiecare pici a primit un balon. Pentru unii, darul a fost binevenit, întrucât, prea mici să înțeleagă cine sunt cei care stau în fața lor, îi priveau stingheri pe clovni.

„E foarte frumos să fii clovn voluntar. Uneori, unii copii se sperie, dar până la final ne veselim cu toții”, a spus Voinicel, unul dintre clovnii care de 5 ani vizitează copiii internați în spitalele orădene și care, în viața de zi cu zi, este de profesie asistent medical.

În mai multe țări din lume s-a sărbătorit, duminică, Ziua Nasului Roșu. Trupa orădeană de clovni este membră a Asociației Caritas Eparhial.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!