O prezență discretă în plan local, directoarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, PSD-ista Gabriela Iova, pare că s-a reactivat. După ce luni la rând n-a trimis niciun comunicat de presă, în ultima perioadă Iova a expediat mass-mediei locale câte o informare pe săptămână, lucru de altfel de apreciat, pentru că cetățenii trebuie să știe ce se lucrează în AJPIS.

Haios este însă că, la pachet cu fiecare comunicat, directoarea a trimis și câte o fotografie ilustrativă, fiecare prezentând-o doar pe ea, în ținute diferite, la biroul ei din instituție.

Cea mai recentă poză, trimisă miercurea trecută, o arată pe Iova stând cu un laptop și un calculator în față, dar și cu o mapă plină de documente, vrând cel mai probabil să sugereze cât de mult muncește. În spatele ei, șefa AJPIS Bihor are agățată o inimioară roșie, semn că nu e doar harnică, ci și romantică, iar pe masa de lucru se văd multe flori.

Bihorel nu poate spune că Iova nu este o prezență plăcută, dar nu se abține să nu remarce că, după ani de absență, își arată fața taman în an electoral, când mai toți politicienii ies din bârloguri. Să-i vadă poporul cât sunt de harnici și de frumoși...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!