După zile bune în care s-au bucurat de primăvară, bihorenii s-au trezit, duminică dimineață, în iarnă.
Acoperișurile și grădinile au fost acoperite cu un strat, ce-i drept firav, de zăpadă, iar din mai multe zone ale județului oamenii au postat pe internet imagini cu ninsoarea.
Spectaculoși sunt și copacii înfloriți care acum, brusc, au albit, crengile lor încărcându-se cu zăpadă. Pentru pomi, frigul și ninsoarea ar putea însemna compromiterea fructelor, așa că e de așteptat ca în acest an bihorenii să mănânce caise și piersici din import.
Și în grădina Palatul Baroc, culorile vii ale florilor de primăvară s-au amestecat acum cu albul zăpezii. De asemenea, magnoliile care stau să înflorească au fost acoperite cu fulgi de nea.
În tradiția populară românească, zăpada din ultimele zile de martie sau primele din aprilie este denumită a mieilor, adică este ultimul suflu al anotimpului rece. De altfel, fulgii de nea căzuți în Bihor au fost destul de apoși, astfel că pe trotuare sau șosele nu s-au prea depus.
La munte, ninsori „însemnate”
Meteorologii spun că pe parcursul zilei de duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni (3/4 aprilie) în Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în jumătatea nordică a Moldovei, temporar vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, pe arii restrânse moderate cantitativ, iar la munte va ninge.
De altfel, în Carpații Occidentali și în cei Orientali este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, ceea ce înseamnă că și zona montană a județului Bihor este vizată de această avertizare.
„Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade sub mediile multianuale. În noaptea de duminică spre luni (3/4 aprilie) și în noaptea de luni spre marți (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 grade în special în nordul, centrul și nord-estul țării. Se va produce brumă și pe alocuri îngheț la sol”, a transmis Administrația Națională de Meteorologie.