Judeţul Bihor găzduieşte în partea a doua a acestei săptămâni o competiţie mai aparte: Campionatul Naţional de aeromodelism în zbor liber.
Concursul va avea loc la Salonta între 10 şi 13 iulie, ediţia din acest an fiind rezervată atât juniorilor, cât şi seniorilor.
Mai exact, organizat de Federaţia Română de Aeromodelism, campionatul se va desfăşura pe Câmpia Barmod din Salonta. Acesta este o locaţie tradiţională pentru asemenea întreceri, căci a mai găzduit, în anii trecuţi, chiar şi competiţii internaţionale, cum ar fi campionatele europene şi cupe mondiale de aeromodelism.
Bihorul va fi reprezentant în concurs de 8 sportivi ai clubului gazdă, Metalul Salonta, din care doi la juniori, iar antrenorul Vincze Sandor are drept obiectiv 4 clasări pe podium. Alături de aceştia, s-au mai înscris în concurs sportivi din Piteşti, Ploieşti, Bucureşti, Deva, Hunedoara şi Cristuru Secuiesc.
Concursul este primul dintr-o serie de competiţii de profil ce vor avea loc vara aceasta la Barmod. Între 23 iulie şi 3 august, acelaşi club salontan va găzdui Campionatul Mondial de juniori, iar între 11 şi 15 august Campionatul European de Seniori.