Deşi chiar directorul Tarom a anunțat că vor începe pe 1 decembrie, zborurile externe de pe Aeroportul Oradea vor debuta cel mai devreme în primăvara anului viitor. Cel care aduce vestea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Bihor, Adrian Simon, încearcă să paseze vina eşecului pe "declarațiile politicianiste" şi "articolele cu iz negativ" legate de această temă.

"Având în vedere interesul major față de subiect, precum și modificările esențiale care schimbă planurile pe termen scurt, vă informăm faptul că, față de cele prezentate în noiembrie și cunoscute până în dimineața zilei de astăzi, decizia TAROM privind începerea operarării a două curse externe de pe Aeroportul Internațional din Oradea este pentru data de 25 martie 2019", a transmis, miercuri seara, reprezentantul Consiliului Județean.

În acelaşi comunicat, Simon încearcă să scuze incapacitatea administrativă a CJ şi a Aeroportului punând amânarea curselor pe seama celor care au fost sceptici cu privire la succesul acestor zboruri.

"Deși ne exprimăm dezamăgirea cauzată de această amânare, considerăm că este un pas important din perspectiva dezvoltării pe baze solide a aeroportului introducerea curselor regulate externe de către compania națională de transport aerian. În momentul de față nu se poate estima cu exactitate impactul avut asupra acestei decizii de amânare a declarațiilor politicianiste și articolele cu iz negativ, dar cert este că, în urma acestora, în timpul negocierilor s-a simțit o oarecare ezitare din partea reprezentanților TAROM", a scris Simon.

Deşi n-o spune pe şleau, reprezentantul CJ Bihor se referă cel mai probabil şi la declarațiile primarului Ilie Bolojan, care a spus că Aeroportul Oradea a ajuns o "frână" pentru dezvoltarea oraşului şi are nevoie urgentă de curse low cost.

De asemenea, Simon le transmite noi speranțe bihorenilor în privința zborurilor de la Oradea, din nou fără nicio fundamentare faptică. "Considerăm că prezența unei companii în plin proiect de expansiune la nivel european va fi un semnal pozitiv și va întări poziția noastră pentru negocierile cu alți operatori. Din informațiile pe care astăzi le deținem, din primăvară, doi operatori vor oferi curse externe bihorenilor", se arată în comunicat, fără să fie măcar clar dacă cei doi se adaugă Tarom-ului sau îl cuprinde şi pe acesta.

În fine, Adrian Simon precizează că "detalii despre cursa de Barcelona și cel (!) de Milano, inclusiv data din care vor fi puse bilete în vânzare, precum și frecvența curselor, vor fi făcute publice în scurt timp de către reprezentanții TAROM".

Merită subliniat că, marți, în cadrul şedinței Consiliului Județean, preşedintele Pasztor Sandor a afirmat că zborurile Tarom vor fi spre Barcelona şi Roma. Or, potrivit comunicatului, acestea vor fi efectuate spre şi dinspre Milano, semn că ori reprezentanţii CJ nu sunt coerenţi, ori, de fapt, nici măcar destinaţiile nu sunt decise în acest moment.

După cum se ştie, de la finalul lunii octombrie, Aeroportul Internațional Oradea a rămas fără zboruri externe după retragerea companiei Ryanair. Deşi oprirea fusese anunțată încă din primăvară, autoritățile județene nu au reuşit să asigure continuitatea zborurilor spre destinații europene prin găsirea unor noi operatori.