Mai mulţi orădeni şi-au pus în cap să ţină locul parlamentarilor. Ca să se asigure că în niciun judeţ din România nu se vor exploata gaze de şist prin metoda fracturării hidraulice pe orizontală, zece orădeni vor să supună dezbaterii parlamentarilor un proiect de lege pentru interzicerea acestor exploatări.

Dacă în mod obişnuit proiectele legislative sunt iniţiate de parlamentari, Legea 189/1999 permite şi cetăţenilor de rând să propună legi Parlamentului. Condiţiile sunt, însă, riguroase.

În primă etapă, comitetul trebuie constituit din minim 10 cetăţeni cu drept de vot, iar apoi trebuie autentificat la notar, etape deja parcurse de orădeni. "În următoarea etapă se lucrează la o expunere de motive şi, cu declaraţia de constituire a acestui comitet, se obţine avizul de la Consiliul Legislativ al Parlamentului", a explicat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele comitetului, Cornel-Laurenţiu Eustaţiu.

După ce comitetul are avizul Parlamentului, documentaţia se publică în Monitorul Oficial. Apoi, în şase luni de zile, membrii comitetului trebuie să adune 100.000 de semnături din 14 judeţe şi Bucureşti, ale altor cetăţeni care să le susţină cauza.

"Listele semnăturilor vor fi verificate de primării, iar apoi se depun la Senat, ca proiect de lege", a mai spus Eustaţiu. Fiecare semnatar va trebui să-şi declare numele, prenumele, domiciliul, datele de pe cartea de identitate, codul numeric personal şi semnătura.

Provocarea cea mare va fi ca membrii comitetului să adune toate cele 100.000 de semnături pentru interzicerea exploatărilor gazele de şist. Iniţiatorii sunt însă optimişti. "Nu ne-am pus problema că nu vom reuşi", a precizat Eleonora Mircescu, membră a comitetului.

În fiecare judeţ, orădenii vor colabora cu voluntari care vor aduna semnături, ţinte fiind cu precădere judeţele unde au fost concesionate perimetre pentru astfel de exploatări. În plus, formularele vor putea fi descărcate şi de pe site-ul Ecotop, www.ecotoporadea.ro, astfel încât românii le vor putea completa şi online.

Iniţiatorii mai spun că aceast comitet are rolul să-i adune şi pe românii care se opun exploatărilor de gaze de şist dar care, din diferite motive, nu protestează în stradă. "Este o iniţiativă pornită ca o uniune şi ca o revoltă", a precizat Eustaţiu.