Zeci de muncitori ai firmei Faist Mekatronic au plecat joi devreme de la locul de muncă din cauza unui incendiu izbucnit în hala sediului de pe şoseaua Borşului. Firma se ocupă cu fabricarea pieselor din aluminiu pentru industria de maşini şi telecomunicaţii, iar din spusele muncitorilor, unul dintre tuburile din hală a luat foc, iar toţi au ieşit afară după ce sistemul de alarmă a pornit.

"În momentul în care echipajele de pompieri şi SMURD au ajuns la faţa locului tot personalul fusese evacuat", a declarat lt. Cristian Herţe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Chiar dacă incendiul a provocat un imens val de fum, niciunul dintre angajaţi nu a fost intoxicat. "Nu au fost persoane intoxicate sau care să aibă nevoie de îngrijiri medicale", a mai spus Herţe.

Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. "Echipajele nu s-au întors încă la Unitate, iar abia apoi vom putea să aflăm care a fost cauza", a completat Herţe.

La puţină vreme după incendiu, muncitorii firmei Faist Mekatronic au fost transportaţi cu microbuzele acasă.