Moment festiv, marţi, la Inspectoratul Şcolar Bihor, ca de altfel în toate inspectoratele din şcoală. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a convocat o videoconferinţă cu toţi şefii de IŞJ din ţară, dar şi cu elevii care au luat 10 curat la examenele naţionale.

Astfel, în biroul şefului IŞJ Bihor, Nicolae Avram, s-au reunit cei trei elevi cu media 10 la Evaluarea Naţională, părinţii acestora, dar şi directorii şcolilor de la care provin ei, Şcoala Gimnazială Dacia şi Colegiul Naţional Emanuil Gojdu. Niciun elev din Bihor nu a avut aceeaşi performanţă la Bacalaureat, astfel că judeţul a avut doar aceşti trei premiaţi.

Adunaţi în jurul monitorului din care îl auzeau vorbind pe ministrul Pricopie, dar nu-l şi vedeau, întrucât imaginile difuzate erau doar din inspectoratele şcolare, elevii, părinţii şi profesorii au aşteptat o oră până să poată spune un cuvânt. Asta pentru că Pricopie a ales să prezinte clasamentul judeţelor cu cele mai bune note la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat în faţa tuturor, ba chiar să-i premieze tot live pe zeciştii din Bucureşti şi Ilfov.

Abia apoi inspectorul şcolar general al Bihorului, Nicolae Avram, a putut să îi felicite pe cei trei elevi bihoreni: Ştefania Curilă, Antoniu Stan (ambii de la Gojdu) şi Darius Haş (de la Şcoala Dacia). "Îi felicit pe toţi trei, pe profesorii şi pe părinţii lor. Sper ca la anul numărul celor cu 10 să fie mai mare", a declarat Avram.

Fiecare elev a primit câte o diplomă, dar şi câte 2.000 de lei, din fondul anume creat anul trecut de Guvern pentru premierea zeciştilor. Toţi trei elevii au spus că au sacrificat distracţia ori ieşirile cu prietenii pentru a învăţa mai mult şi, astfel, pentru a avea aceste rezultate.

Cei trei zecişti vor fi colegi începând din toamnă, pentru că toţi trei s-au înscris şi au fost admişi în clasa de matematică-informatică a Colegiului Naţional Emanuil Gojdu.

Citeşte pe această temă şi articolul "Cei mai buni viitori liceeni ai Bihorului, de la Gojdu şi Dacia. Fruntaşa judeţului: fiica preşedintelui Senatului Universităţii"