Produs 100% al FC Bihor, mijlocaşul Zeno Bundea, care va împlini în luna octombrie 33 de ani, a semnat pentru echipa de ligă secundă ACU Arad. Bundea s-a despărţit de echipa sa de suflet FC Bihor în această vară, acceptând rezilierea contractului cu condiţia ca, până la data de 15 august, FC Bihor să-i plătească toate salariile restante.

Zeno Bundea a evoluat în cariera sa la echipele Rapid Bucureşti, Kickers Offenbach, FCM Bacău, Mannheim, Zenit Sankt Petersburg, Universitatea Craiova, FC Naţional, Maccabi Netanya, Universitatea Cluj şi FC Bihor. Sponsorul principal al echipei de pe Mureş este Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" din Arad, instituţie care sprijină şi pe UTA. Mai mult, rectorul Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" a decis sezonul trecut să vireze în contul celor de la UTA 500.000 de euro pentru ca echipa să nu se desfiinţeze.

Zeno a aşteptat să semneze până la sosirea din Germania a impresarului său, Ionel Codoban. Astfel Zeno se va reîntâlni cu FC Bihor dar în calitate de adversar, aşa cum a făcut-o şi pe vremea când a jucat la U Cluj, în urmă cu două sezoane.