Preşedintele Camerei Deputaţilor, PSD-istul Valeriu Zgonea, a fost prezent miercuri şi joi în Bihor, ca un fel de "antemergător" al premierului Victor Ponta, care a făcut o vizită de jumătate de zi în Oradea.

Într-o întâlnire cu jurnaliştii orădeni desfăşurată joi la sediul PSD Bihor, după ce a spus că "România este cea mai prietenoasă şi modernă ţară din Europa de Est", Zgonea a fost întrebat în ce măsură este ţara prietenoasă cu investitorii, dacă Guvernul a instituit aşa-numita "taxă pe stâlp", mai precis un impozit pentru construcţiile industriale, care anulează astfel facilitatea firmelor din parcurile industriale, scutite de impozit pe clădiri.

Zgonea şi-a început răspunsul vorbind despre obligaţia Guvernului de a institui această taxă. "În momentul când ai creditori, pe care dreapta ţi i-a făcut şi te-a îndatorat, în momentul în care vrei să relansezi mediul de afaceri, trebuie să negociezi cu aceşti creditori. Discutăm cu Fondul Monetar, cu Comisia Europeană şi Banca Mondială care sunt metodele în care se strâng cei mai mulţi bani la buget", a declarat Zgonea. Astfel, a spus acesta, taxa este menită să acopere "toate lucrurile neimpozitate", categorie în care se includ clădirile industriale.

PSD-istul a precizat însă că, în urma conflictelor apărute pe această temă, legea este blocată la Camera Deputaţilor "până când găsim o soluţie, astfel încât să nu afectăm anumite proiecte de dezvoltare a societăţii româneşti şi anumite comunităţi". Taxa intră însă în contradicţie cu proiectul de dezvoltare a parcurilor industriale, a recunoscut şeful Camerei, adăugând că doreşte găsirea unei soluţii astfel încât bugetele locale să nu fie afectate, dar ţara să respecte promisiunile faţă de creditori.

Drept urmare, a spus Zgonea, o comisie de specialitate a Camerei îi va asculta pe reprezentanţii investitorilor şi asociaţiilor patronale, pentru a afla ce-i deranjează, considerând un semnal de alarmă ce s-a transmis prin presă. Totuşi, politicianul a lăsat să se înţeleagă că discuţiile ar putea fi centrate nu neapărat pe ascultarea oamenilor de afaceri, cât pe lămurirea lor că au pierdut o facilitate, dar mai au şi altele. "Vrem să vedem care este problema cu adevărat, cu ce-l afectează pe el (n.r. investitor) această taxă. Îi îngreunează lui afacerea, în momentul în care ai garanţii şi ajutoare de stat? În momentul în care i-a pus Primăria o infrastructură la dispoziţie sută la sută gratuit? Noi vedem numai taxa, dar nu vedem şi avantajele pe care le-a pus Guvernul pe masă", a spus Zgonea.

PSD-istul a făcut referire şi la primarul Ilie Bolojan, care a spus la începutul săptămânii că o companie orădeană a relocat o investiţie de 15 milioane de euro din cauza acestei taxe. "Eu sunt dispus să aştept acea companie la Bucureşti, să ne spună care este problema sa şi să punem pe hârtie ce am susţinut noi în investiţii acum şi care sunt avantajele companiei respective, care este conflictul şi cum putem să-l rezolvăm. Trebuie să tratăm fiecare companie care generează locuri de muncă în România ca pe o problemă foarte importantă", a declarat Zgonea.

Întrucât în conferinţa de presă era prezent şi viceprimarul Oradiei Ovidiu Mureşan, jurnaliştii i-au cerut acestuia să precizeze, concret, problema investitorilor orădeni. Valeriu Zgonea nu i-a permis, însă, vicelui să vorbească, spunând că jurnaliştii se pot întâlni zilnic cu edilul, pentru a discuta acest subiect, şi că temele centrale nu trebuie amestecate cu cele locale.

Pe de altă parte, Zgonea i-a îndemnat pe toţi bihorenii să meargă duminică la vot. "Este momentul ca indiferent de etnie sau de religie, de opţiunea pe care o au, să meargă la vot", a spus Zgonea.