În zilele următoare, Oradea îşi va sărbători moştenirea Art Nouveau. Prin intermediul unui proiect european, municipalitatea va organiza o nouă ediţie a Zilei Mondiale Art Nouveau, cu mai multe evenimente atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, inclusiv noi expoziţii, tururi ghidate, ateliere de pictură pe faţă şi jocuri cu baloane de săpun.

În acest an nu se vor organiza proiecţii 3D pe clădirile din centrul oraşului, în schimb, atât pe Vasile Alecsandri, cât şi la intrarea în Pasajul Vulturul Negru au fost montate la înălţime, în premieră, instalaţii 3D din pânze imprimate cu decoraţiuni zoomorfe, în stil Art Nouveau. Acestea vor rămâne expuse timp de circa o lună.

Cu bani europeni

Evenimentele organizate de Primăria Oradea vor avea loc pe 10, respectiv 12 şi 13 iunie. Acestea au loc în cadrul proiectului "Întărirea identităţii culturale în regiunea Dunării pornind de la patrimoniul comun Art Nouveau" (acronim proiect - Art Nouveau 2), acesta fiind un important proiect cu finanţare europeană câştigat anul trecut de Primăria Oradea prin Instituţia Arhitectului Şef.

Prin câştigarea acestui proiect, Instituţia Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Oradea are la dispoziţie un buget de 257.000 euro, din care 85% reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 13% cofinanţarea asigurată de Guvernul României şi 2% contribuţia proprie a Primăriei.

Inspiraţie din natură

La ediţia din acest an, Primăria, prin Oradea Heritage, s-a aliniat temei anului 2021: punerea în valoare a elementelor decorative ce simbolizează fauna, ideea fiind însă adaptată specificului local. Conceptul derivă din trăsăturile caracteristice curentului Art Nouveau, care se remarcă prin prelucrarea unor teme şi simboluri inspirate de mediul natural.

10 iunie, Ziua Mondială Art Nouveau, este dedicată stilului arhitectural ce a caracterizat mai ales perioada 1980-1910 şi reprezintă celebrarea memoriei a doi arhitecţi reprezentanţi ai stilului, Antoni Gaudi şi Odon Lechner.

Cele mai mari două organizaţii din Europa care coordonează activităţile Zilei Mondiale a Art Nouveau-ului sunt "Art Nouveau European Routes" din Barcelona şi "Réseau Art Nouveau Network" din Bruxelles.

Activităţi dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau, 10 iunie

Activităţile dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau care se vor desfăşura în 10 iunie în Oradea sunt următoarele:

- ora 10:00 – prezentarea proiectului de amenajare a unui spaţiu urban dedicat arhitecţilor József şi László Vágó în Campusul Central al Universităţii din Oradea, care va cuprinde elemente arhitecturale reprezentative ale stilului Art Nouveau, ocazie prin care se va marca începerea lucrărilor de amenajare. Evenimentul este organizat de Universitatea Oradea, Facultatea de  Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, în parteneriat cu Municipiul Oradea şi Oradea Heritage.

- ora 12:00 – Casa Darvas - La Roche: vernisajul expoziţiei Glass Nouveau - Portaluri oglinzi vitrate, autor Cristian Florin Anghelescu. Evenimentul este organizat de Oradea Heritage.

- ora 13:00-16:00 – Casa Darvas - La Roche: conferinţa Strălucire multicoloră: Art Nouveau în Oradea.  Activitatea este organizată de Consulatul General al Ungariei de la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociaţia Culturală Holnap.

- vizitarea gratuită a Casei Darvas - La Roche pe tot parcursul programului, între orele 10:00-13:00 şi 14:00-18:00 (număr limitat la 20 de persoane într-un grup).

Evenimente dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau, 12 – 13 iunie (sâmbătă şi duminică)

Evenimentele pregătite pentru zilele de 12 şi 13 iunie se vor desfăşura pe str. Vasile Alecsandri şi în zona Pasajului Vulturul Negru, unde vor fi amplasate instalaţii 3D din pânze imprimate cu decoraţiuni zoomorfe.

Activităţile au fost gândite atât pentru copii, cât şi pentru publicul adult.

Evenimente pentru copii

10.00-12.00

- ateliere de pictură pe faţă, modelaj baloane şi desen;

- întâlnire cu Prinţesa Fluture;

- jocuri cu baloane de săpun;

- alaiul copiilor în costume zoomorfe, alături de Dragonul (copiii de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 53 din Oradea) – ZANO pe traseul – Casa Darvas - La Roche - strada Libertăţii, Podul Sf. Ladislau, Piaţa Unirii şi str. Vasile Alecsandri.

18.00-20.00

- ateliere de pictură pe faţă, modelaj baloane şi desen;

- întâlnire cu Prinţesa Fluture;

- jocuri cu baloane de săpun;

- alaiul copiilor în costume zoomorfe alături de Dragonul (copiii de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 53 din Oradea) – ZANO pe traseul – Casa Darvas - La Roche - strada Libertăţii, Podul Sf. Ladislau, Piaţa Unirii şi str. Vasile Alecsandri.

Evenimente pentru adulţi

Evenimentele pentru adulţi includ tururi ghidate – organizate de Municipiul Oradea în parteneriat cu Oradea Heritage, dar şi activităţi (expoziţie şi vizionare de film la Casa Darvas la Roche).

Tururile ghidate sunt limitate la 20 de persoane/grup, pe un traseu tematic care are loc în premieră despre decoraţiuni zoomorfe Art Nouveau în Oradea.

Ghidajul va fi coordonat de Alex Trandafir, printr-o colaborare între ORADEAdventure şi voluntarii Centrului de Tineret The Spot, participanţi în cadrul proiectului "Vocabularul elevului turist."

Traseu va fi următorul: strada Vasile Alecsandri nr. 1 – Palatul Moskovits Adolf şi Fii,  Piaţa Unirii - Palatul Vulturul Negru, strada Duiliu Zamfirescu – Casa dr. Nemes Aron, Piaţa Ferdinand - Casa Poynar, strada Iosif Vulcan nr. 7 – Casa Fodor şi Casa Darvas – La Roche.

Pornirea cu fiecare grup se va face din strada Vasile Alecsandri nr. 1 – Palatul Moskovits Adolf şi Fii.

Înscrierea participanţilor la tururile ghidate se face online pe pagina de facebook Oradea Heritage, în perioada 08 – 11 iunie 2021, până la ora 12.00.

Tururile ghidate vor avea loc atât sâmbătă, 12 iunie, cât şi duminică, 13 iunie în limbile română (Ro), maghiară (Hu) şi engleză (EN), la următoarele ore: ora 10, ora 11 (RO); ora 12, ora 13 (HU); ora 12 (EN); ora 17, ora 18 (RO); ora 18, ora 19 (HU); ora 20 (EN).

Evenimente găzduite de Casa Darvas – La Roche

Casa Darvas – La Roche va găzdui în data de 12 şi 13 iulie expoziţia "Decoraţiuni zoomorfe" şi vizionarea filmului "Art Nouveau fără graniţe". 

Intrarea în Casa Darvas – La Roche se va face din strada Libertăţii.

Programul activităţilor:

18.00-20.00

- prezentarea expoziţiei – Decoraţiuni zoomorfe - Art Nouveau în România – alături de arhitect Vida Mara şi istoric Matei Flavia, masterand în "Patrimoniu cultural şi studii evreieşti" la CEU Viena. Eveniment organizat de Oradea Heritage, în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului.

- vizionarea filmului "Art Nouveau fără graniţe" (Art Nouveau Without Borders), 60 min. – trei reprezentaţii (acces limitat 20 persoane).