Primăria Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune, alături de Comunitatea Evreilor din oraş şi Ambasada Israelului în Romania, organizează la finalul acestei săptămâni Zilele Culturii Iudaice, un eveniment prin care vor fi sărbătorite istoria şi tradiţiile culinare şi muzicale ale acestei comunităţi.

Weekend evreiesc

Programul evenimentului, care se va desfăşura între 8 şi 10 septembrie, a fost prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă de directorul APTOR, Mihai Jurca, Felix Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Oradea, şi Angela Lupşea, directorul Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice, care administrează Sinagoga Zion.

"Oradea este un oraş multietnic, un oraş multicultural, iar noi ne dorim să valorificăm aceste atribute importante. Zilele Culturii Iudaice se înscriu în seria de evenimente care prezintă valorile şi specificul celor mai importante comunităţi din Oradea", a spus Mihai Jurca.

Evenimentul va avea o deschidere oficială, vineri, la ora 14, la Sinagoga Zion, care, de altfel, va fi gazda majorităţii acţiunilor programate de organizatori.

Aici, trei zile la rând, orădenii şi turiştii vor putea admira expoziţia "Cultură şi tradiţii culinare evreieşti", care va reuni, pe mai multe mese, specificul celor mai importante sărbători iudaice, inclusiv cele culinare.

Muzică şi bunătăţi

În plus, în fiecare seară, în Sinagoga Zion se va cânta klezmer, trupele invitate fiind Sabbathsong Klezmer Band Budapesta, Shtetl Klezmer Budapesta şi Hakeshet Klezmer Band Oradea.

De asemenea, în program au fost incluse şi prezentări ale comunităţii evreieşti, care, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, avea 33.000 membri, iar acum are 700. După cum se ştie, comunitatea evreiească a contribuit din plin la construcţia unor clădiri importante ale oraşului.

Pentru ca orădenii să poată cunoaşte şi mai bine tradiţiile iudaice, sâmbătă şi duminică, aceştia vor putea gusta şi cumpăra din curtea din spate a Sinagogii Zion diverse preparate culinare specifice. Duminică seară sunt programate şi proiecţiile unor filme realizate de noul val de regizori israelieni, intrarea – la fel ca în cazul tuturor celorlalte evenimente – fiind gratuită.

"Fără cunoaştere, buna înţelegere între oameni nu poate avea loc. În Oradea, cuvântul toleranţă a fost demult depăşit, aici putem spune că există cu adevărat relaţii de respect reciproc şi prietenie între etnii şi religii", a spus Felix Koppelmann.

Sărbătoare la Sinagogă

În conferinţa de joi, preşedintele Comunităţii Evreieşti a prezentat şi un alt eveniment important care va avea loc la finalul acestei săptămâni şi care nu este inclus în calendarul Zilelor Culturii Iudaice.

În premieră în ultimii 15 ani, Sinagoga Ortodoxă Hevra Sas din strada Mihai Viteazul, unde lucrările de reabilitare sunt finalizate în proporţie de 95%, va fi deschisă publicului, sâmbătă seară, la Ieşirea Şabatului, adică încheierea sărbătorii evreieşti.

Deşi sinagoga nu va fi deocamdată inaugurată oficial, aceasta va fi gazda mai multor personalităţi ale comunităţii evreieşti din ţară şi din Israel. Între invitaţi se numără marele rabin Menachem Hacohen, publicist şi scriitor, fost parlamentar în Israel, precum şi Yair Lapid, un politician din Israel, fost jurnalist şi ministru de Finanţe.

Evenimentul va începe la ora 21.30 şi, pe lângă speech-urile invitaţilor, va cuprinde şi montarea la intrarea în Sinagogă a unei Mezuzah, o cutiuţă cu un pergament, prezentă în fiecare casă evreiască, pentru binecuvântare.


PROGRAMUL FESTIVALULUI

Vineri

14:00- Deschidere oficiala

14:30- Deschidere expoziţie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti

17:30- Concert al Trupei Sabbathsong Klezmer Band Budapesta

Sambata

12:00- Deschidere expozitie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti- Sinagoga Sion

17:00- Istoria Evreilor din Oradea- Livia Cheres

18:00- Gustari culinare evreiesti- curtea din spate

21:00- Concert Trupa Shtetl Klezmer Budapesta

Duminica

12:00- Deschidere expozitie Cultura si Traditii Culinare Evreiesti- Sinagoga Sion

17:00- Istoria Evreilor din Oradea- Andrei Seidler

18:00- Gustari culinare evreiesti- curtea din spate

19:00- Concert Hakeshet Klezmer Band Oradea

20:00- Proiectie film