Pentru a treia ediţie, orădenii au putut participa la o demonstraţie de gastronomie slovacă, în cadrul Zilelor Culturii Slovace. În organizarea Uniunii Democratice a Cehilor şi Slovacilor din România, slovacii bihoreni s-au adunat, sâmbătă, în parcul Nicolae Bălcescu din Oradea şi s-au întrecut într-un concurs gastronomic.

Opt echipe, câte una din localităţile Borumblaca, Budoi, Vărzari, Valea Cerului, Mădăras, Oradea, Voievozi şi Popeşti, au gătit, de bună dimineaţă, două preparate tradiţionale: plăcinta de cartofi răzuiţi şi găluşte tăuţeşti. "S-a gătit şi gulaş, dar în afara concursului, pentru că gulaşul nu este specific doar slovacilor, ci tuturor bihorenilor", a explicat deputatul minorităţii cehe şi slovace, Adrian Merka.

După ce juriul a degustat toate produsele, bucătarii au oferit gratuit din bucatele lor tuturor doritorilor care s-au aflat întâmplător în parc sau au venit special pentru eveniment. Din această categorie a făcut parte şi un grup de politicieni PSD-UNPR, care au venit la Zilele Culturii Slovace direct de la festivităţile dedicate Zilei Armatei.

Cum au ştiut clar pentru ce au venit, politicienii nici nu s-au sinchisit să salute bucătarii slovaci ori să-i felicite pentru efort, ci s-au pus direct pe mâncat. Iar după ce au terminat de luat masa, cei mai mulţi dintre ei s-au şi făcut nevăzuţi...

Când toţi bucătarii au terminat de gătit, slovacii au continuat sărbătoarea cu muzică şi dansuri, pe scena din parc urcând mai multe ansambluri tradiţionale din judeţ.

Orădenii care au trecut pe la evenimentul slovăcesc au putut afla puţin şi despre trecutul slovacilor în Bihor. Pe aleile parcului au fost înşirate zeci de panouri cu date istorice despre satele bihorene şi sălăjene în care trăiesc comunităţi de slovaci.

"Evenimentul nostru este o invitaţie de a vizita satele slovace", a mai spus Merka.