Cea de-a şasea ediţie a Zilelor Sfântului Ladislau s-a încheiat, duminică noaptea, în Cetate, cu un concert susţinut în faţa a mii de orădeni de regele rock’n’roll-ului din Ungaria, Fenyő Miklós.
Invitatul a făcut show, cântându-şi hiturile şi aducând cu el şi mai mulţi dansatori îmbrăcaţi în stilul anilor 70.
Înaintea concertului, în Parcul Cetăţii, "Călăreţii Diavolului" din Győr au făcut demonstraţii de acrobaţii pe cai. Cascadorii - femei, bărbaţi, chiar şi o copilă - au impresionat audienţa, însă show-ul n-a durat prea mult, cam 20 de minute.
Zilele Sfântului Ladislau s-au desfăşurat în perioada 18-24 iunie, fiind organizate de Asociaţia Sfântul Ladislau din Oradea, cu sprijinul Primăriei, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune.
Între evenimentele din program s-au numărat dezvelirea statuii contelui Rhédey Lajos în Parcul Bălcescu, un concurs gastronomic cu mâncăruri ungureşti, demonstraţii de turnir, un târg tradiţional, un concurs de trăsuri, dar şi mai multe concerte pe scena din Cetate.