Ziua Armatei Române a fost celebrată luni în Oradea, în Parcul 1 Decembrie, lângă Statuia Ostaşului Român, în cadrul unei ceremonii militare scurte și restrânse. Festivitățile au fost organizate fără defilarea gărzii de onoare şi fără muzică de fanfară, date fiind restricţiile anti-Covid.

Ceremonia a început la ora 12, în prezenţa câtorva militari ai Garnizoanei Oradea (Centrul 54 Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei şi Centrul Militar Judeţean), a unui reprezentant al Centrului de Excelenţă NATO din Oradea, precum și a unor militari în retragere din cadrul Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere.

De asemenea, au asistat la eveniment şi câteva oficialităţi - prefectul Dumitru Ţiplea, vicepreşedintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, primarul Oradiei, Florin Birta, și managerul Spitalului Municipal, medicul Laurenţiu Chiană - precum şi circa 10 orădeni.

Toți participanții au respectat regulile impuse în timpul pandemiei, purtând măști de protecție și asistând distanțați la ceremonie. 

"Din păcate, din cauza situaţiei epidemiologice actuale cauzate de pandemia de Covid-19 în care ne aflăm, am primit precizări clare de la nivel central pentru a organiza ceremonii cât mai restrânse, în absenţa detaşamentului de onoare, a gărzii drapelului şi a fanfarei militare", a explicat BIHOREANULUI căpitanul Sergiu Moldovan, ofiţerul de relaţii şi informare publică din cadrul Garnizoanei Oradea.

După intonarea imnului naţional şi o slujbă de Te Deum, oficiată de preotul militar al Garnizoanei Oradea, Mircea Ioniţă, despre însemnătatea evenimentului a vorbit preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", filiala Bihor, locotent-colonel (r) Dan Poinar (foto).

"25 octombrie este sărbătoare Armatei Române. Ea a fost dată prin lege începând cu anul 1959 şi a fost aleasă ca zi simbol pentru toate victoriile armatei, marcând eliberarea ultimei palme de pământ românesc din Ardealul de nord vest, ocupat după Dictatul de la Viena, în satul Urziceni de lângă Carei, unde în jurul orei amiezii, în 1944, militarii Diviziei 9 şi a Diviziei 1 Cavalerie au atins fostele graniţe ale Românie", a povestit acesta.

El a mai spus că sărbătoarea oferă un prilej de cinstire a oştirii. "Prezenţi în teatre de operaţiunii din diferite colţuri ale lumii, servind mereu interesul naţional pe uscat, pe apă sau în aer, ostaşii aduc cinste şi recunoştinţă ţării noastre", a mai spus președintele.

Ceremonia s-a încheiat după circa 30 de minute, cu depunerea unor coroane şi jerbe pe soclul statuii, din partea Instituţiei Prefectului, CJ Bihor, Primăriei Oradea, Garnizoanei Oradea, Asociaţiei Cultul Eroilor "Regina Maria" Bihor şi Spitalului Municipal.