Compania de Apă Oradea a continuat şi în acest an tradiţia sărbătoririi "Zilei Internaţionale a Copilului". Sub sloganul, "Sport, Apă şi Copii", CAO a organizat în data de 30 Mai 2018 un eveniment dedicat acestei sărbători în Parcul I.C.Brătianu şi la Bazinul Acoperit CRIŞUL Oradea.

Au fost prezenţi peste 100 de copii care s-au înscris la categoriile de vârstă 3 - 6 ani, 7 - 10 ani şi 11 - 14 ani. Între orele 17 - 18, copiii au participat la jocuri şi întreceri sportive în parc. Toţi cei mici au primit diplome şi premii. Atât copiii, cât şi numeroasa galerie de susţinători au avut parte de o îngheţată delicioasă, binevenită pe căldura de afară.

După încheierea întrecerilor sportive din parc, începând cu orele 18.30 participanţii la eveniment s-au mutat la Bazinul Acoperit CRIȘUL Oradea, unde au urmărit din tribune meciurile demonstrative de polo între CSM Oradea şi CS Crişul Oradea, pe aceleaşi categorii de vârste.

În finalul evenimentului toţi participanţii au servit răcoritoare, gustări dulci şi sărate.

La sfârşitul zilei dispăruse orice urmă de oboseală de pe feţele celor mari şi mici, singurele lucruri care au rămas sunt bucuria şi amintirile de neuitat ale copiilor care au participat la acest eveniment reușit.