Pentru a marca împlinirea a 172 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, Biblioteca Judeţeană Bihor, cu sediul în Oradea, a pregătit o expoziţie şi un recital de poezii şi proză din opera acestuia, evenimentul fiind programat însă cu o zi mai devreme de aniversare, pe 14 ianuarie. 

Evenimentul "Întoarcerea gândului risipitor. Eminescu" dedicat zilei de naştere a poetului, dar şi Zilei Culturii Naţionale va începe la ora 13, în amfiteatrul instituţiei de cultură, unde doi actori – Oana Serena Secară şi Ionuţ Şerban – vor recita câteva poezii şi fragmente din proza lui Eminescu.

"Oricine este binevenit, dar ţinând cont de restricţiile anti-Covid aflate în vigoare, amfiteatrul va putea găzdui persoane doar în limita a 30% din spaţiul total", a explicat directoarea Bibliotecii Judeţene, Ancuţa Şchiop.

Participanţii vor putea vizita la parterul bibliotecii şi o expoziţie cu mai multe opere semnate de Mihai Eminescu şi câteva documente despre viaţa acestuia, aflate în patrimoniul instituţiei.

La eveniment purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie, precum şi prezentarea certificatului verde.