Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită duminică şi în Oradea, mai multe oficialităţi, cadre militare şi orădeni de rând adunându-se să onoreze tricolorul în centrul oraşului.

Manifestarea a început la Biserica cu Lună, unde drapelul a fost sfinţit, fiind adus apoi în Piaţa Unirii, pe platoul din faţa Primăriei, unde era aliniată garda de onoare. La manifestare au participat prefectul Claudiu Pop, primarul Ilie Bolojan, viceprimarul Florin Birta, deputatul Florica Cherecheş, europarlamentarul Emilian Pavel şi mai mulţi conducători ai structurilor locale ale Ministerului de Interne.

Despre semnificaţia Zilei Drapelului Naţional le-au vorbit celor prezenţi prefectul Claudiu Pop şi profesorul Mircea Brie de la Universitatea din Oradea. 

"Începând cu anul 1834, când domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru Ghica Vodă, a obţinut, pentru prima dată în istorie, învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii", la revoluţia paşoptistă, trecând prin Războiul de Independenţă, Marea Unire din 1918, războaiele mondiale şi până astăzi, roşu - galben - albastru, culorile drapelul naţional, au simbolizat şi continuă să simbolizeze libertatea şi unitatea naţională", a spus prefectul.

Ulterior, tricolorul a fost adus în faţa Primăriei şi în faţa oficialităţilor, care au fost chemate să-l sărute. Drapelul naţional a fost urcat apoi pe catarg în timp ce fanfara a intonat imnul de stat al României. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.