Orădenii sunt invitați să participe joi la manifestările organizate de Ziua Eroilor, care vor începe la ora 9, la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, și vor continua, de la prânz, în Cimitirul Municipal „Rulikowski”, cu ceremonii militare și religioase, alocuțiuni, un moment artistic și depuneri de coroane la monumentele și mormintele eroilor.

Manifestările dedicate Zilei Eroilor vor avea loc în organizarea Prefecturii Bihor. Programul va începe la ora 9, cu Sfânta Liturghie de Înălțare a Domnului, oficiată la Biserica Militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Ulterior, participanții se vor deplasa spre Capela Municipală din Cimitirul Municipal „Rulikowski”.

Potrivit organizatorilor, ceremonia oficială este programată de la ora 12, când va avea loc întâmpinarea persoanei oficiale, prezentarea onorului și salutul drapelului de luptă. Vor urma intonarea Imnului național al României, un moment de reculegere „în semn de cinstire și pomenire pentru eroii români și străini”, precum și oficierea serviciului religios.

Între orele 12.20 și 12.35 sunt prevăzute alocuțiuni privind semnificația Zilei Eroilor, urmate de un scurt moment artistic.

Depunerile de coroane și jerbe de flori vor avea loc, succesiv, la Monumentul „Vulturul” al Eroilor Români căzuți în Primul Război Mondial, la Monumentul Eroilor Români căzuți în al Doilea Război Mondial, la mormintele Eroilor Români căzuți în Revoluția din Decembrie 1989, precum și la Monumentul Eroilor Ruși căzuți în al Doilea Război Mondial și la Monumentul Militarilor Unguri căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial.

Manifestările se vor încheia cu defilarea detașamentului de onoare, programată între orele 12.55 și 13.

În comunicatul transmis de Prefectura Bihor se arată că Ziua Eroilor este „o ocazie de a onora vitejia și jertfa celor care și-au dat viața apărând independența, coeziunea și onoarea națională”. Din 1995, conform Legii nr. 48, această zi este marcată anual odată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, „reluând astfel o tradiție statornicită în vremea celor două războaie mondiale”.

Reprezentanții Prefecturii fac apel la bihoreni să participe la manifestările comemorative, „exprimându-și gratitudinea pentru cei care au plătit prețul suprem pentru ca noi să ne bucurăm azi de libertate”.

„Ne înclinăm cu sincer respect în fața familiilor celor pieriți și a veteranilor, oameni care au suportat greutatea jertfei și care, prin acțiunile lor, au conturat cursul istoriei noastre”, se arată în comunicatul Cancelariei Prefectului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!