Pe 9 mai, românii au o triplă sărbătoare. În 1877, la această dată, era proclamată Independenţa de Stat a României faţă de Imperiul Otoman. La aceeaşi dată, în 1945, Germania capitula şi aşa lua sfârşit cel de-al Doilea Război Mondial, iar în 1985 Consiliul European de la Milano alegea data de 9 mai ca fiind cea în care este sărbătorită Ziua Europei.

Cu ocazia triplei sărbători, Prefectura Bihor organizează în Parcul 1 Decembrie, în faţa Statuii Ostaşului Român, o ceremonie militar-religioasă care va începe la ora 10 cu întâmpinarea oficialităţilor şi salutarea drapelului de luptă.

Manifestările vor continua cu o slujbă religioasă oficiată de preotul militar al Garnizoanei, Mircea Ioniţă, urmată de alocuţiuni privind însemnătatea zilei de 9 mai rostite de prefectul Claudiu Pop şi de istoricul Mihai Drecin. De la ora 10.30, corul veteranilor "Traian Moşoiu" va susţine un recital, iar de la ora 10.40 va începe festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi flori la Statuia Ostaşului Român. Manifestările vor fi încheiate cu defilarea detaşamentului de onoare.

La rândul ei, Primăria Oradea va organiza pe 9 mai o serie de concerte pentru a marca tripla sărbătoare. De la ora 19.30, pe o scenă amenajată pe platoul din faţa Primăriei vor urca grupul Vivere, grupul Meda Music, finalista X Factor Natalia Selegean şi Corina. Concertele se vor încheia cu un spectacol cu focuri de artificii.

Pe de altă parte, începând cu ora 12, pe strada Republicii, în dreptul Liceului Ady Endre (grupul statuar), va avea loc o expoziţie realizată de elevii orădeni cu ocazia Zilei Europei, în coordonarea deputatului Florica Cherecheş. La eveniment va participa şi europarlamentarul Norica Nicolai.

În plus, de la ora 13, Galeria Euro Foto Art a anunţat că va marca Ziua Europei prin vernisarea Saloanelor Internaţionale "Eurofotoart". "Juriul international a acceptat pentru salonul international 145 de lucrări, din care vor fi expuse 101 de fotografii alb-negru şi color", se arată în comunicatul organizatorilor. Printre expozanţi se regăsesc şi lucrările unor artişti fotografi din cadrul Clubului Fotografic "Nufărul" din Oradea: Constantin Dancoglu EFIAPb, Gheorghe Petrila EFIAP , Ovi D. Pop, Valentina Stan AFIAP, Gheorghe Talpoş şi Vasile Vénig AFIAP, precum şi a aunor artişti fotografi din judeţul Bihor ca: Réka Kovács, Gabriel Bistriceanu şi Sándor Barcsa.