Ziua Imnului Naţional al României a fost sărbătorită joi la Oradea de reprezentanţi ai instituţiilor publice, culturale şi religioase, ai partidelor politice, precum şi de veterani de război.
"Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Avram Iancu a intonat Imnul Naţional al României în deschiderea evenimentului, iar la finalul acestuia agenţii au defilat în faţa mulţimii", se arată într-un comunicat remis de Primărie.
La manifestări au luat cuvântul prefectul Gavrilă Ghilea şi colonelul în rezervă dr. Vasile Creţ, care şi-au axat discursurile pe semnificaţia şi simbolistica versurilor Imnului "Deşteaptă-te române".
"Deşteaptă-te române" a devenit în 1990 Imnul Naţional al României. Cântecul are autor necunoscut, iar versurile şi aranjamentul sunt semnate de Andrei Mureşanu, poet, ziarist, traducător şi participant la Revoluţia din 1848.