Circa 100 de persoane, majoritatea refugiaţi ucraineni, au participat joi la un eveniment dedicat Zilei Independenţei Ucrainei și plănuit de trei ONG-uri din Oradea.

Potrivit unui comunicat transmis de Banca pentru Alimente Oradea, una dintre organizatoare, la celebrare au participat atât adulți, cât și copii. 

„Copiii s-au bucurat foarte mult, mâncare a fost delicioasă, am degustat mâncare tradiţională ucraineană, cei prezenţi au pregătit fel şi fel de preparate, care mai de care mai gustoase. A fost un moment emoţionant, dar şi trist, în acelaşi timp, şi pot să îi înţeleg, aceşti oameni au sărbătorit Ziua Independenţei ţării lor ca refugiaţi în altă ţară, pentru că a lor este în război", a transmis Roxana Husztik, manager operational în cadrul Băncii pentru Alimente Oradea, unul dintre ONG-urile organizatoare. 

Activitățile au marcat tototdată finalul programului "Bine 360", prin care, timp de nouă luni, Fundaţia Comunitară Oradea a oferit suport în dezvoltarea capacităţii organizaţionale celor trei organizaţii care au găzduit acest eveniment precum și altele dedicate refugiaților. Este vorba despre Banca pentru Alimente, Asociaţia Filantropia şi Asociaţia de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului. Evenimentul dedicat Zilei Independenței Ucrainei a avut loc la sediul acesteia din urmă.

De la începutul conflictului, Banca pentru Alimente Oradea a donat peste 200 de tone de produse alimentare şi nealimentare către refugiaţii care au ajuns în România, trimițându-le totodată și în Ucraina. Este vorba despre echivalentul a 400.000 de porţii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!