Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, va deveni, oficial, deținătorul acestei funcții, după ce, miercuri, va depune jurământul. De data aceasta, ceremonia de preluare a mandatului va fi diferită față de cele precedente, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, dar și de cele impuse în urma atacului Capitoliului.

Noul preşedinte

Conform Constituţiei SUA, ceremonia de învestitură a unui nou preşedinte are loc pe 20 ianuarie. Discursul de deschidere este programat de obicei în jurul orei 11:30 EST (18:30 ora României), iar Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul la amiază, notează site-ul de ştiri G4media.ro.

Odată ce va rosti jurământul, Biden va deveni cel de-al 46-lea preşedinte al SUA. Kamala Harris va deveni vicepreşedinte imediat după depunerea jurământului, ceea ce se întâmplă de obicei la scurt timp după ce preşedintele ales face acest lucru.


(Sursa foto: Whyy.org)

În mod obişnuit, noul preşedinte al SUA este învestit în funcţie de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, însă dacă preşedintele Curţii Supreme de Justiţie a SUA nu este disponibil, el poate fi învestit de un alt judecător.

Securitate sporită

De regulă, pentru ceremoniile de învestitură se fac planuri detaliate de securitate, însă acum cu atât mai mult, dat fiind că, pe 6 ianuarie, o mulţime de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au luat cu asalt clădirea Capitoliului.

Washington D.C. se află deja în stare de asediu, ca urmare a unui ordin dat de primăriţa oraşului Washington, Muriel Bowser, pe fondul violenţelor de la Capitoliu, care va rămâne în vigoare pe tot parcursul ceremoniei de învestitură.


(Sursa foto: Reuters) 

În trecut, până la 200.000 de bilete erau alocate pentru ceremonia oficială, însă în acest an, pe fondul creşterii numărului de îmbolnăviri de Covid-19, vor fi disponibile doar aproximativ 1.000 de bilete.

Serviciul Secret a preluat conducerea planurilor de securitate şi va beneficia de sprijinul a circa 15.000 militari din Garda Naţională, în plus faţă de miile de poliţişti.

Trump nu va fi prezent

De obicei, preşedintele în exerciţiu este prezent la depunerea jurământului noului ocupant al funcției, însă de data aceasta Donald Trump - care nu a acceptat nici acum înfrângerea în alegeri - nu va fi prezent. "Pentru toţi cei care aţi întrebat, nu mă voi duce la Ceremonia de învestitură din 20 ianuarie", a anunţat recent Trump, potrivit aceluiaşi site de ştiri.

Vicepreşedintele în exerciţiu Mike Pence a anunţat, în schimb, că va participa la ceremonia de învestitură a lui Biden.

Biden a decis să-și petreacă noaptea de dinaintea ceremoniei de învestitură la Blair House, o reşedinţă aflată vizavi de Casa Albă, şi nu la hotel cum era prevăzut iniţial.

Imnul naţional va fi interpretat de Lady Gaga, o susţinătoare fidelă a preşedintelui ales, care a făcut campanie alături de Biden în zilele ce au precedat scrutinul prezidenţial, iar după depunerea jurământului de către Biden, actorul Tom Hanks va fi gazda unui program televizat de 90 de minute, care va înlocui evenimentele ce au loc de obicei la faţa locului. La spectacol - care va fi transmis de toate posturile importante americane şi de platformele de streaming, cu excepţia postului Fox News, o reţea conservatoare care l-a sprijinit pe Donald Trump - vor mai participa Jennifer Lopez, Jon Bon Jovi, Demi Lovato şi Justin Timberlake.


(Sursa foto: Nypost.com)

Nu poate accepta înfrângerea

Pe de altă parte, preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a susţinut marţi un discurs prin care şi-a luat rămas bun de la naţiunea pe care a condus-o timp de patru ani. Nu a pronunţat numele celui care l-a înfrânt în alegeri, dar a urat noii administraţii "noroc".


(Sursa foto: Agerpres.ro) 

El spune că administraţia sa a "restabilit puterea americană în ţară şi leadershipul american în străinătate" şi "a construit cea mai mare economie din istoria lumii". Trump a mai adăugat că sub conducerea sa, Statele Unite "şi-au revitalizat alianţele şi au unit ţările lumii pentru a rezista Chinei mai mult ca niciodată".

"Ca urmare a diplomaţiei noastre îndrăzneţe şi a realismului bazat pe principii, am realizat o serie de acorduri istorice de pace în Orientul Mijlociu. Este începutul unei noi ere pentru un nou Orient Mijlociu, iar noi ne aducem soldaţii acasă", a mai spus Trump, adăugând că este "foarte mândru" că a fost primul preşedinte din ultimele decenii care "nu a început noi războaie".

Grațieri pe bandă rulantă

În altă ordine de idei, presa americană notează că, doar cu câteva ore înainte de a părăsi Casa Albă, Donald Trump a inițiat grațierea a 143 de persoane, inclusiv a fostului său consilier Steve Bannon care este acuzat de fraudă.

În ciuda speculațiilor, Trump nu și-a acordat grațiere lui și familiei sale (deși exista această posibilitate juridică ce nu a fost însă niciodată folosită de vreun președinte american). Nici avocatului său, Rudy Giuliani, căzut în dizgrație, nu i-ar fi acordat grațiere, mai scrie Digi24.ro.

Potrivit sursei citate, Donald Trump ar urma să părăsească Washingtonul miercuri dimineață, cu câteva ore înainte de învestirea lui Joe Biden ca al 46-lea președinte al SUA.

Trump va merge la reședința sa din Florida, în condițiile în care ar putea fi investigat de-acum pentru afacerile sale, dar și în Senat îl așteaptă un proces legat de implicarea în asaltul asupra Capitoliului din 6 inauarie, pentru care a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanților.

Dacă Trump va fi găsit vinovat în Senat, i-ar putea fi interzis dreptul de a candida din nou la președinție în 2024, în condițiile în care, potrivit unor surse citate de The Wall Street Journal, s-ar pregăti să-și lanseze propriul partid care ar urma să se numească Partidul Patrioților (Patriot Party), mai arată sursa citată.