Evenimentul cultural „31 a lui Gustar - Ziua Limbii Române” va avea loc în data de 31 august, ora 18, în Sala de Conferințe a Muzeului Țării Crișurilor, și va cuprinde susținerea unei prelegeri, precum și momente artistice.

Spectacolul va fi deschis de invitatul special, prof. univ. dr. habil. Florin Cioban, de la Facultatea de Litere a Universității din Oradea și colaborator al Institutului Limbii Române din București, care va susține prelegerea introductivă „Despre limba română, cu prețuire”.

Momentele artistice vor fi susținut de actorii Teatrului Regina Maria: Mirela Niță Lupu, Sebastian Lupu (Omul Oamenilor), Georgia Căprărin, Lucia Rogoz, Anda Tămășanu, Ciprian Ciuciu, George Dometi și Alexandru Rusu, precum și de trei elevi de liceu din Oradea.

Evenimentul este organizat de Teatrul Regina Maria, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Muzeul Țării Crișurilor.

„Evenimentul este dedicat limbii române ca simbol al identității și al diversității culturale, ilustrând parcursul ei de la primele scrieri păstrate până la literatura contemporană. Publicul este invitat să se bucure de o selecție de texte reprezentative, fragmente de teatru, poezie, proză, scrisori, care pun în lumină frumusețea și evoluția limbii române, marcate de influențe culturale, dar păstrătoare de tradiție și autenticitate. „31 a lui Gustar – Ziua Limbii Române” este un prilej de reflecție asupra rolului limbii române de punte între tradiție și modernitate”, au transmis organizatorii.

Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!