Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi Garda de Mediu Bihor sărbătoresc, vineri, laolaltă cu lumea întreagă, Ziua Mediului.

Vedetele zilei vor fi elevii bihoreni care se vor dovedi, în concursuri de profil, cei mai buni ecologişti. Astfel, la sediul APM Bihor va avea loc un concurs şi o expoziţie cu desene pe tema mondială a sărbătorii, "Lumea pe care ne-o dorim", la care au fost invitaţi elevii din ciclul primar de la şcolile din tot Bihorul.

De asemenea, cu Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea, Agenţia şi Garda organizează a XV-a ediţie a concursului naţional de ecologie şi protecţia  mediului "Floare de Lotus", la care participă elevi din toată ţara. În competiţie, aceştia vor avea mai multe secţiuni: desene, proiecte de mediu, referate realizarea unor decoraţiuni din materiale reciclabile.