După numeroase manifestări dedicate Zilei Oraşului, vineri seară, aproximativ 2.500 de orădeni s-au dus în Parcul 1 Decembrie pentru a sărbători "tradiţional": cu mititei, cârnăciori, fripturi, pălincă, vin, bere şi concerte în aer liber la Toamna Orădeană.

Dacă unii dintre ei, după ce au scăpat de cozile la mititei şi chiar şi la băutură, au stat mai retraşi la corturile întinse pe aleile parcului, câteva sute s-au adunat în faţa scenei pentru a-i asculta invitaţii serii: grupul Vivere, Ana Maria Georgescu (care şi-a început recitalul cântând imnul Toamnei Orădene), Direcţia 5 şi Vama.

Chiar dacă s-au înghesuit în spaţiul dintre statuie şi scenă, mulţi dintre spectatori au privit pasiv concertele, lăsând cele câteva rânduri din faţă să facă gălăgie. Spre exemplu la recitalul trupei Vama, orădenii au aşteptat până la "bis" să-i aplaude furtunos şi să-i cheme pe artişti înapoi pe scenă.

Mult mai receptivi au fost spectatorii la focul de artificii, care a început cu aproape o oră întârziere faţă de cea anunţată, la 30 de minute după miezul nopţii, pe ritmurile imnului Toamnei Orădene.

După ce iniţial şi-au manifestat nemulţumirea crezând din cauza unor secunde de pauză că jocul de artificii s-a încheiat, cei prezenţi au izbucnit în aplauze şi urale când au văzut pe cer noi runde de artificii şi mai spectaculoase, tot show-ul terminându-se după aproximativ 10 minute.

Sâmbătă, de la ora 19, în Parcul 1 Decembrie sunt programate recitalurile trupelor locale Meda Music, Red Wine şi ale invitaţilor Ovidiu Lipan Ţăndărică & Bosquito şi Ternipe, din Ungaria. Duminică, festivalul se va încheia cu o seară dedicată muzicii folclorice în cadrul căreia vor cânta: Fanfara Filadelfia, Fanfara din Tulcea, Ansamblul Bihorul, Ansamblul Crişana, Ansamblul Naţional Transilvania, Rapsodia Bihoreană, Mariana Deac, Oana Lianu şi Maria Ciobanu.