Grădina Zoologică Oradea va găzdui sâmbătă, 11 mai, cea de-a noua ediţie a Zilei Părinţilor Adoptivi. Programul va începe la ora 9.00 şi se va încheia la ora 15.00.

Pe parcursul zilei, părinţii adoptivi vor avea prilejul să participe la diferite activităţi, cum ar fi: curăţenie, adăpatul animalelor, pregătirea hranei animalelor, precum şi hrănirea unora dintre acestea, cum ar fi poneii, caii, suricatele, lemurienii, papagalii, totul sub atenta supraveghere a angajaţilor Grădinii Zoologice.

"Prin adopţia unui animal, părintele adoptiv aduce un ajutor considerabil, timp de un an, pentru îngrijirea şi hrana acestuia. Ziua părinţilor adoptivi este modul în care Administraţia Domeniului Public le mulţumeşte pentru aportul adus la îmbunătăţirea condiţiilor de bunăstare a animalelor", precizează Liviu Andrica, directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea.

În prezent, la Grădina Zoologică Oradea sunt înregistraţi aproximativ 60 de păriniţi adoptivi, din Oradea şi mai multe localităţi din ţară: Baia Mare, Cluj-Napoca, Iaşi, Eforie Sud, Timişoara, Bucureşti, Sighetu Marmaţiei etc.

Cele mai adoptate animale sunt suricatele, urmate de lemuri, antilope, cai, căprioare, cerbi sau zebu.

Perioada pentru care se încheie adopţia este de un an, iar suma achitată este de 200 lei, pentru persoanele fizice, respectiv 500 lei, în cazul persoanelor juridice.

Părinţii adoptivi persoane fizice vor beneficia de un certificat de adopţie, un magnet cadou, un magnet expus pe panoul de la intrare, precum şi intrare gratuită o dată pe lună, timp de un an.

Persoanele juridice vor beneficia suplimentar de inscripţionarea numelui pe un panou lângă ţarcul animalului. În cazul acestora, accesul gratuit în Zoo Oradea este prevăzut de două ori pe an, cu ocazia Zilei părinţilor adoptivi, când doi reprezentanţi ai societăţii (desemnaţi de conducere) vor putea participa la eveniment.

Loredana Buz
Consilier Relaţii Publice ADP Oradea