La 189 de ani de la înfiinţarea de către domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica a Agiei ca primă structură poliţienească de pe teritoriul actual al ţării, Ziua Poliţiei Române va fi sărbătorită anul acesta în Bihor pe durata a două zile încărcate.

Potrivit programului anunţat de conducerea Poliţiei judeţene, manifestările vor începe miercuri la ora 11.00 cu o sesiune ştiinţifică în cadrul căreia vor fi prezentate lucrări scrise de Aurel Chiriac, Gabriel Moisa şi Bujor Dulgău - "O istorie în date a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor", de subinspectorul de poliţie Florin Lăzău - "Arta Criminalistică", precum şi de comisarul şef de poliţie dr. în psihologie Hadrian Vaida - "Evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf".

Joi, programul va începe la ora 9.00 în sala mare a Inspectoratului cu o şedinţă festivă la care vor participa toţi foştii şefi ai instituţiei aflaţi în viaţă şi în cadrul căreia vor fi avansaţi în grad 199 de agenţi şi 46 de ofiţeri.

La ora 11.00 va începe Ziua Porţilor Deschise, când cetăţenii vor putea vizita sediul Inspectoratului, unde "mascaţii" vor susţine un exerciţiu demonstrativ de luptă şi îşi vor prezenta dotarea, de la armament până la maşini. Tot în curtea Inspectoratului, participanţii vor putea urmări o demonstraţie de acrobaţie pe biciclete, oferită de Trial Jam şi BMX Jam - Asociaţia ProBikers Bihor.

De la ora 12.00, în aceeaşi zi, la Şcoala Oltea Doamna, poliţiştii de la Rutieră, de la Prevenirea Criminalităţii şi cei de Proximitate îi vor învăţa pe elevi cum să prevină accidentele şi atacurile, arbitrând şi un concurs de biciclete în sistem poligon, cu probe precum slalomul printre jaloane, trecerea printr-o buclă în formă de 8 ori trecerea printr-un jgheab. La această acţiune vor participa elevi de la mai multe şcoli din Oradea şi Sânmartin.

De la ora 14.00, tot joi, la Baza Sportivă Tineretul din incinta Liceului cu Program Sportiv va avea loc finala unui turneu de fotbal unde echipele poliţiştilor din Oradea, Beiuş, Aleşd, Marghita şi Salonta, dar şi cele din servicii ca Investigaţii Criminale, Rutier ori Investigarea Fraudelor îşi vor disputa locurile I-IV ale competiţiei.

Pe data de 25 martie, când va fi sărbătoarea propriu-zisă a Poliţiei Române, nu vor avea loc alte manifestări.