Părinții care urmează să își înscrie copiii la creșă sau care vor să afle cum arată spațiile în care cei mici își petrec timpul sunt invitați la „Ziua Porților Deschise”, organizată în creșele din Oradea aflate în subordinea Primăriei.

Potrivit unui comunicat transmis de Direcția de Asistență Socială Oradea, evenimentul va avea loc miercuri, 20 mai 2026, între orele 13 și 15, în toate cele 15 creșe orădene din subordinea municipalității.

Acțiunea este destinată în special părinților care urmează să își înscrie copiii la creșă, dar și celor care vor să cunoască mai bine mediul în care cei mici „fac primii pași în comunitate”, după cum arată DAS Oradea.

În cadrul vizitelor, părinții vor putea vedea sălile de grupă, locurile de joacă și celelalte spații în care copiii își desfășoară activitățile zilnice. De asemenea, vor putea discuta cu personalul creșelor și vor primi informații despre procedura de înscriere, programul zilnic, perioada de acomodare, activitățile organizate pentru copii, alimentație și colaborarea dintre personalul creșei și familie.

Cele 15 creșe care vor putea fi vizitate sunt: Creșa Oradea, de pe strada Onisifor Ghibu nr. 16; Creșa nr. 1 „Dumbrava Minunată”, din Piața 1 Decembrie nr. 9; Creșa nr. 2 „Piciorușe Vesele”, de pe strada Grădinarilor nr. 8; Creșa nr. 3 „Tărâmul Fermecat”, de pe strada Călugăreni nr. 8/A; Creșa nr. 5 „Voinicel”, de pe strada Hațegului nr. 32; Creșa nr. 6 „Căsuța Veseliei”, de pe strada Aluminei nr. 100/A; Creșa nr. 7 „Albă ca Zăpada”, de pe strada Călugăreni nr. 4/A; Creșa nr. 8 „Căsuța Piticilor”, de pe strada 1848 nr. 3/B; Creșa nr. 9 „Căsuța din Poieniță”, de pe strada Poieniței nr. 2/A; Creșa nr. 10 „Rază de Soare”, de pe strada Constantin Brâncuși nr. 12; Creșa nr. 11 „Sf. Iosif”, de pe strada Ion Irimescu nr. 5; Creșa nr. 12 „Micul Fluturaș”, de pe strada Poieniței nr. 2/A, la etaj; Creșa nr. 13 „Lizuca și Patrocle”, de pe strada Lavandei nr. 5A, bl. 7C; Creșa nr. 14 „Micul Prinț”, de pe strada Iuliu Maniu nr. 46; și Creșa nr. 15 „Căsuța Prieteniei”, de pe strada General Gheorghe Mărdărescu nr. 12, în Parcul Industrial I.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!