A fost lumea copiilor, sâmbătă, la Autogrand Oradea, de Ziua Skoda. Zeci de prichindei s-au distrat copios, s-au jucat cu maşinuţe în miniatură şi au chicotit de bucurie, la evenimentul organizat de dealerul local pentru a marca ziua brandului. În premieră, la eveniment a fost invitat şi un poliţist, care le-a "predat" celor mici o lecţie preventivă la maniera atractivă. Copiii au învăţat inclusiv cum să-şi "amendeze" părinţii dacă încalcă legislaţia rutieră, fie că trec pe roşu, fie că vorbesc la telefon la volan, în vreme ce părinţii au admirat cel mai nou model, Skoda Kamiq.

Evenimentul s-a derulat începând cu ora 10 şi a durat circa 4 ore, timp în care clienţii dealerului local al Skoda au fost invitaţi să lase problemele deoparte şi, pur şi simplu, să sărbătorească.

"Noi avem două evenimente de acest gen pe an. Avem Ziua familiei şi Ziua Skoda. Practic, acum sărbătorim Ziua Skoda împreună cu familiile. Important este să vină clienţii cu copiii şi să fie o altă atmosferă decât cea din timpul săptămânii, când avem de gestionat diverse probleme, gen note de plată şi altele, iar acum ne dorim să fie un pic mai altfel. Feedback-ul este elocvent: lumea vine şi vine cu drag şi se simte bine", a explicat Tibor Rittner, proprietarul Autogrand.

Cei care au trecut sâmbătă pe la dealerul autorizat al Skoda au dat de o atmosferă foarte veselă. Adulţii au putut admira şi testa noul model, Kamiq, sosit de joi în showroom-ul din Calea Clujului 201, ori chiar s-au înscris la un concurs de cultură generală (cu întrebări gen în ce an s-a născut acest brand - 1895 - sau care este sloganul actual al mărcii - Simply Clever) şi au primit ca premii brelocuri, raclete sau suporturi de telefon Skoda, dar şi să guste preparate delicioase pregătite de Panemar.

Copiii au fost cei mai fericiţi. În vreme ce unii zăceau pe podea jucându-se pe un circuit cu maşinuţe mici, alţii au jucat popice, au desenat, s-au dat cu baloane "săltăreţe" sau au călărit mini-Skode. N-au lipsit nici jocurile cu funii, gen "Firezul", de care copiii trebuiau să se ferească pentru a nu fi eliminaţi, şi nici situaţiile creative, în care participanţii au fost invitaţi să îşi scrie dorinţe pe maşini-abţibild Skoda, amplasate pe o hartă.

Mai îndrăzneţi decât părinţii lor, cei mici au luat efectiv cu asalt noul model Skoda Kamiq, pe care l-au studiat îndraproape, călărindu-se unii pe alţii să ajungă la pedale şi volan şi claxonând insistent. Nici bătrâna Skoda Octavia, o maşină de epocă din anul 1963, nu a dus lipsă de fani.

Prichindeii şi-au dovedit nu doar apetenţa pentru jocuri, ci şi isteţimea, când agentul şef Florin Spătaru, de la Poliţia Rutieră, i-a luat la o lecţie atipică de legislaţie rutieră. Cuminţi şi disciplinaţi, copiii au ştiut să spună de ce nu e bine să stea pe locul din faţă al maşinii cât sunt mici, de ce e bine să folosească scaunele speciale pentru ei sau, după caz, înălţătoarele, şi au învăţat de ce nu e bine să traverseze prin locuri nepermise ori să folosească bicicletele şi trotinetele pe drumurile publice cât timp nu au vârsta necesară, de 14 ani. De asemenea, li s-a explicat că nu e OK să traverseze în fugă ori prea lent, ci "în pas vioi", dar şi cum să-şi determine părinţii să fie la fel de ascultători.

Pentru a face jocul mai interesant, agentul chiar i-a sfătuit pe cei mici să devină "poliţiştii" părinţilor lor, sfătuindu-i să noteze toate greşelile pe care le fac adulţii la volan: să pună într-un carneţel câte o steluţă roşie de fiecare dată când părinţii lor vorbesc la telefon la volan, nu poartă centura de siguranţă sau trec pe roşu, şi să transforme "steluţele"-amendă în cadouri. "Atenţie, însă, chiar şi dacă strângi în carneţel 50 de steluţe, dacă cumva ai intrat în maşină şi nu te-ai aşezat în scăunelul tău sau nu ţi-ai pus centura, le pierzi pe toate, automat!", i-a avertizat poliţistul pe copii.

Micuţii nu doar că au fost foarte atenţi la lecţia preventivă, dar la final chiar s-au înscris pe o listă pentru ca, anul viitor, la Ziua Skoda, să îi povestească poliţistului ce cadouri-amendă au primit de la părinţi în baza "punctelor" acumulate.

Evenimentul de sâmbătă s-a terminat în aceeaşi atmosferă veselă, cu jocuri, şi cu un moment de dansuri populare oferit de ansamblul Uniunii Cehilor şi Slovacilor din Valea Ierului, care a smuls aplauze de la cei prezenţi.

Sărbătoarea continuă, însă, zilele următoare, la Autogrand Oradea. Adulţii sunt invitaţi să testeze noua maşină Skoda Kamiq, înscriindu-se la test drive. Tot ce trebuie să facă este să se înscrie la dealerul din Calea Clujului nr. 201, la telefon 0259/432320. Iar apoi... drum bun, cu Skoda!

(Advertorial)