Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" Bihor celebrează Ziua SMURD Bihor şi Ziua Internaţională a Reducerii Riscurilor Dezastrelor printr-o serie de activităţi practice şi educative menite să familiarizeze populaţia cu tehnici de prim ajutor şi măsuri de siguranţă.
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Bihor - al doilea serviciu înfiinţat în România, după cel din Târgu Mureş - împlineşte anul acesta 32 de ani de activitate.
În cadrul unei conferinţe de presă organizate vineri, generalul de brigadă Sorin Caba, inspector-şef al ISU Bihor, a subliniat rolul SMURD-ului în educarea populaţiei, prin învățarea tehnicilor de prim ajutor. "Este foarte importantă pentru noi transmiterea ideii de sprijin către toţi membrii comunităţii. Acest sprijin, din perspectiva SMURD-ului, este activitatea de a învăţa să acorde prim ajutor şi de asemenea de a transmite aceste informaţii mai departe", a spus Caba.
În Oradea, activităţile prilejuite de Ziua SMURD Bihor se vor desfăşura timp de două zile, sâmbătă şi duminică, între orele 15:00-19:00, în "Tabăra siguranţei" din Piaţa Unirii, organizată în cadrul FestiFall. Instructori, paramedici şi voluntari vor organiza ateliere interactive cu demonstraţii de prim ajutor, tehnică de intervenţie şi sesiuni educative pentru copii şi adulţi.

Duminică, 12 octombrie, între orele 14:00 şi 16:00, pompierii militari bihoreni vor fi prezenţi în mai multe localităţi din judeţ, unde vor organiza ateliere de pregătire în domeniul acordării primului ajutor şi informare preventivă: Oradea, 1 Mai, Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei, Tinca, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai şi Sălard.
Activităţile includ demonstraţii practice, instruiri şi distribuire de materiale informative.

Luni, 13 octombrie, cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Reducerea Riscurilor Dezastrelor, se va organiza și "Ziua Porţilor Deschise", între orele 10:00-13:00, la sediile Detaşamentului 2 din Oradea, Staţiei de Pompieri Săcueni şi Staţiei de Pompieri Valea lui Mihai.
Activitățile de instruire și informare preventivă, dedicate în special copiilor și adolescenților, vor continua pe tot parcursul lunii octombrie, atât în unitățile de învățământ, cât și la sediile subunităților ISU Bihor, în cadrul programului „Școala Altfel: Prețuiți Viața!”.
În plus, pe tot parcursul lunii, specialiștii ISU vor desfăşura activităţi de informare şi educaţie preventivă pentru copii, adolescenţi şi cadre didactice, inclusiv lecţii deschise, demonstraţii şi exerciţii de evacuare, distribuind broşuri şi materiale informative.
Totodată, salvatorii le vor vorbi tinerilor și despre prgoramul de voluntariat "Salvator din pasiune" derulat la nivelul ISU Bihor, în care activează în prezent, 109 adolescenţi şi tineri.
