Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a anunțat că și-a închis, sâmbătă, conturile de TikTok și Facebook, pentru a respecta „ziua tăcerii”.
„Pentru a respecta ziua tăcerii, voi închide și acest cont de socializare. Cel de TikTok este deja închis și nu am niciun altul care să îmi aparțină. Rog pe toată lumea să procedeze la fel”, a anunțat Simion pe Facebook.
Ulterior, AUR a reclamat că Nicușor Dan, contracandidatul lui Simion la alegerile de duminică, a continuat campania în mediul online.
„Alianța pentru Unirea Românilor atrage atenția public asupra faptului că, deși campania electorală s-a încheiat oficial sâmbătă, la ora 7:00, echipa și susținătorii candidatului Nicușor Dan continuă ilegal activitățile de promovare electorală în mediul online, în dispreț total față de lege și față de votul românilor. În această dimineață, candidatul Nicușor Dan a postat pe platforma TikTok materiale de promovare electorală, fapt care constituie o încălcare clară a normelor legale privind încheierea campaniei”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de AUR.
Partidul a mai acuzat că pe Facebook sunt în continuare promovate mesaje pentru îndemnarea alegătorilor să îl voteze pe candidatul Nicușor Dan, și a indicat și pagini și persoane care fac asta: Pagina oficială USR, Pagina oficială Forța Dreptei, Clotilde Armand, Siegfried Mureșan, Daniel Buda, Ciprian Ciucu, Stelian Ion.
AUR a mai făcut și un apel la Biroul Electoral Central „să intervină prompt pentru a proteja integritatea procesului electoral și dreptul fiecărui român de a vota în liniște și cu încredere”. De asemenea, partidul a cerul „reprezentanților societăților străine, precum Decathlon, să înceteze campania electorală și să nu mai îndemne angajații și clienții să-l voteze pe Nicușor Dan, ci să lase românii să aleagă liber, așa cum este democratic!”.