Patronul companiei de telecomunicaţii RCS&RDS, bihoreanul Zoltan Teszari, este pe locul 6 în clasamentul celor mai bogaţi români, realizat de revista Capital.

Conform revistei, Teszari are o avere de 750-800 de milioane de euro, cu 50 de milioane de euro mai multe ca în 2011.

Fruntaşul topului e afaceristul Frank Timiş, care are o avere estimată la 1.700-1.750 de milioane de euro şi care şi anul trecut se afla pe primul loc al clasamentului. Pe locul 2 se află Ioan Niculae (1.700 de milioane de euro), iar pe locul 3 Ion Ţiriac, cu o avere de 850-900 de milioane de euro.

Averile cumulate ale celor mai bogaţi 300 de români au scăzut cu trei miliarde de euro în ultimul an, ajungând la 26,5 miliarde euro. Pierderile şi insolvenţele au fost principala cauză. Ponderea în PIB a averilor din Top 300 s-a redus consistent, până la 19,4%, de la 23,8% cât a fost în 2011.

Jumătate din averi, aproape 12 miliarde de euro, sunt concentrate în Bucureşti şi Ilfov.

Potrivit analizei Capital, milionarii au reuşit creşteri ale afacerilor în domenii precum energia, industria farma şi serviciile medicale, agricultura şi transporturile. La polul opus, cei care şi-au plasat banii în imobiliare, turism sau media au înregistrat scăderi semnificative.

Sursa: Capital

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"