Platourile Padiş şi Glăvoi şi satul de vacanţă Boga au rămas fără curent, duminică, după ce un copac a căzut peste o şosea şi peste reţeaua de energie electrică.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, alerta s-a dat la ora 12, prin numărul unic de urgenţă 112, arătându-se că un copac doborât de vânt blochează drumul care duce în Padiş. "Este vorba de un drum care era blocat pe ambele sensuri, în zona Cabanei Scăriţa, pe drumul către Cabana Padiş, la aproximativ 3 kilometri, în zona turistică Padiş", a precizat căpitanul Daniel Bizău, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor.

Jandarmii montani de la postul Padiş au tăiat cu drujbele copacul şi în jurul orei 12.40 au eliberat şoseaua, iar cele 15 autoturisme blocate pe drum, în care se aflau 30 de persoane, au putut să-şi reia drumul.

"Din informaţiile pe care le am, în zonă nu au mai rămas turişti. Toţi au coborât după ce drumul a fost degajat. Chiar dacă mai sunt turişti, ei pot coborî, drumul este practicabil, deşi ninge", a declarat pentru BIHOREANUL primarul comunei Pietroasa, Cornel Pîlea.

În schimb, au rămas pe munte echipajele Electrica, muncitorii intervenind pentru remedierea defecţiunii la reţeaua de distribuţie. Nu se ştie exact cât va dura până vor reuşi să repare daunele.

Ţinând cont că zonele montane din Bihor sunt sub avertizare cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare, jandarmii bihoreni le recomandă turiştilor să nu urce pe munte fără a avea un echipament adecvat, atât ei, cât şi autoturismele cu care se deplasează, să nu se aventureze pe traseele turistice montane, pentru că ceaţa este densă şi s-a aşternut deja un strat de zăpadă, iar ei riscă să nu mai vadă marcajele, şi să nu-şi parcheze maşinile în perdelei forestiere sau a copacilor.