Un bihorean în vârstă de 31 ani din Aştileu s-a ales cu dosar penal după ce, beat la volanul unui BMW, a acroşat o maşină parcată, iar apoi s-a răsturnat cu bolidul într-un şanţ. Incidentul rutier s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Lugaşu de Sus.
"Poliţiştii au fost sesizaţi că un autoturism parcat pe marginea drumului comunal 172/A, în localitatea bihoreană Lugaşu de Sus, a fost acroşat de o altă maşină care circula înspre Auşeu şi care, după impact, şi-a continuat deplasarea, iar după încă 100 de metri a pătruns în şanţul din partea stângă a părţii carosabile", a explicat, luni, agentul principal Ioana Lascău de la biroul de presă al Poliţiei Bihor.
Potrivit sursei citate, ajunşi la locul faptei, poliţiştii rutieri l-au găsit cu rapiditate pe şoferul BMW-ului. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă", a mai spus Lascău.