15 dintre cei 32 de judecători ai Curţii de Apel Oradea au transmis Parlamentului României o scrisoare în care cer să iniţieze şi să adopte în regim de urgenţă o lege care să reglementeze modul de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Iniţiativa magistraţilor a fost făcută publică de judecătoarea Florica Roman, pe blogul personal, atrăgându-se atenţia că o asemenea lege "este imperativă şi de urgenţă", în condiţiile în care articolul 55 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care reglementa motivele şi procedurile de revocare ale membrilor CSM, a fost declarată neconstituţională în 2013.

Potrivit judecătoarei Roman, în decizia dată, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că articolul respectiv nu este constituţional deoarece nu prevede "o procedură clară, previzibilă, precisă, cu privire la modul cum poate fi revocat un membru ales în CSM" şi a reiterat dreptul adunărilor generale ale instnţelor "de a-i revoca pe cei pe care i-au ales în CSM".

Cu toate că de la pronunţarea deciziei Curţii a trecut 4 ani, viciul constituţional nu a fost îndreptat, încă, de către Parlament, ajungându-se în situaţia în care să nu existe "nicio posibilitate de a trage la răspundere membri CSM în faţa celor care i-au ales".

"Respectăm autoritatea Parlamentului de a legifera şi, deci, lăsăm puterea legislativă să facă propunerea de lege pe care o consideră de cuviinţă pentru a pune în acord articolul 55 din  Legea 317/2004 cu Constituţia", se arată în scrisoarea publicată pe blog. Totodată, magistraţii își rezervă dreptul ca, odată ce proiectul va fi iniţiat de Parlament, să propună eventuale amendamente pe marginea lui.

Iniţiativa transmisă Parlamentului a fost semnată de judecătorii Florica Roman, Laura Soane, Eugenia Moşincat, Felicia Toader, Nadia Botea, Simona Marinescu, Corina Popovici, Marius Capotă, Adina Cioflan, Doina Măduţa, Mihail Udroiu, Denisa Vidican, Antik Levente, Olimpiu Berindei şi Aurelia Stan.