Curtea de Apel Oradea a majorat pedeapsa salontanului Csomos Ferenc, autorul sângeroasei crime căreia i-a căzut victimă fostul lider al PRM Salonta, agentul imobiliar Gheorghe Baciu.

După cum se ştie, crima, care a şocat prin violenţa cu care a fost comisă, a fost descoperită în dimineaţa zilei de 8 ianuarie a.c., când Baciu a fost găsit în curtea unui imobil scos la vânzare, înjunghiat şi cu capul zdrobit.

Autorul, Csomos Ferenc, în vârstă de 28 ani, a fost reţinut două zile mai târziu, fiind prins relativ uşor, întrucât ucigaşul şi-a buzunărit victima, luându-i telefonul mobil, pe care apoi l-a folosit vorbind în neştire, ba a mai intrat şi pe Facebook, să-şi posteze propriile poze făcute cu acelaşi telefon, dar şi bancuri şi sfaturi amoroase culese tot de pe internet.

La solicitarea procurorilor, Csomos a fost arestat în data de 11 ianuarie, măsură menținută și după 7 februarie, când anchetatorii au dispus trimiterea lui în judecată pentru omor și furt.

Procesul, început la Tribunalul Bihor, s-a terminat pe 1 iunie, când instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor imputate bărbatului, din omor și furt, sancționate cu închisoare de până la 20 de ani, în omor calificat și tâlhărie, pedepsite mult mai aspru, cu închisoare între 15 și 25 de ani sau chiar detenție pe viață.

În baza noilor acuze, judecătorul a dispus condamnarea lui Csomos la 17 ani și 8 luni de detenție, la plata sumei de 5.716 lei cu titlu de daune materiale, la achitarea unor daune morale de 130.000 euro către soția și cei doi copii ai victimei sale, plus cheltuieli judiciare în sumă de 2.500 lei.

Hotărârea Tribunalului Bihor a fost atacată, însă, atât de criminal, care voia o pedeapsă mai blândă, cât şi de familia victimei, care a solicitat înăsprirea acesteia.

Marţi, Curtea de Apel a admis apelul familiei lui Baciu, majorând pedeapsa inculpatului la 20 ani şi 8 luni de închisoare, dar şi cuantumul daunelor - a celor morale la 160.000 euro, iar a celor materiale la 6.039 lei.

Decizia Curţii este definitivă.