Bine, nu chiar El, nu în toate raioanele şi nu întregii turme. O fac cei ce spun că-L slujesc, fie în sutane, preoţii, fie în veşminte civile, fariseii şi mironosiţele din tot felul de ONG-uri bisericoase, iar cumpărători nu sunt toţi credincioşii, ci bigoţii convinşi că a atârna o "cruciuliţă" de ceafă ori a te închina mecanic la tot pasul, fără nicio reflecţie, te face din oficiu apt pentru selecţia în împărăţia cerurilor.
Nu e cazul unei discuţii teologice, dar merită puţină atenţie o poveste de lângă noi, despre cum l-au ispitit emisarii unei septuagenare smintite pe primarul unei comune de lângă Oradea, ca să ridice la marginea aşezării o ditamai "troiţa" deraiată cu totul din canoane, de se sparie privirea. Nu din lemn şi nu cu o statură modestă, specifice altădată ortodoxiei, ci din fier şi de o semeţie de Catedrală a Mântuirii Neamului la scară caricatural-rurală, cu aspect de schelă recuperată dintr-un câmp petrolier secătuit şi spoită pentru o întrebuinţare second hand.
Creduli, aleşii locali din Nojorid, în loc să fie barem o ţâră prudenţi şi decenţi, s-au năpustit ca nişte haplea să aprobe "proiectul" unei mega-cruci fără să cerceteze nimic. Nu i-a interesat dacă nu cumva satisfac vreun ţăcănit incurabil sau arghirofili ce prosperă în numele lui Doamne-Doamne, şi nici ca noua ctitorie să arate de Doamne-ajută, girând un kitsch înfipt la marginea şoselei ca o adeverinţă de prost gust. Iar asta s-a putut deoarece edilii noştri, nu doar cei de comune, ci şi din oraşe, nu au nimic în comun cu edilitarul, fiind superficiali şi ahtiaţi de orice sclipici. Nu se preocupă de utilităţi cât mai bune, ci sunt degrabă doritori de voturi de la cei mai fără pretenţii, ba chiar fără standarde, concetăţeni.
Problema trece de graniţele unei singure comune de vreme ce de trei decenii satele şi oraşele noastre, cândva pitoreşti cu toate lipsurile lor, sunt sluţite sistematic de primari de vitrină şi de buzunar, de întreprinzători de bazar şi de vizionari cu halucinaţii.
Sunt curios dacă în cazul Crucii Credinţei Creştine a Fraţilor, recent ridicată la doi paşi de Oradea, funcţionarii Direcţiei pentru Cultură şi specialiştii Comisiei pentru Monumente vor decide nu simpla amendare contravenţională a abuzului evident (făcut fără acte), permiţându-i însă existenţa după acoperirea post festum cu hârtii, ci de-a dreptul demolarea construcţiei. Ar trebui să depindă nu de ataşamentul faţă de o Biserică ori alta (cu toate că riscul îngăduirii sporeşte dacă fac parte din Ortodoxie, căci statistic aceasta, mai puţin altele, îşi marchează teritoriul cu urâţenii), ori de simpatiile politice (deşi, din nou, tot statisticile arată că neamprostia e mai frecventă în zonele roşii), ci de păstrarea bunului simţ comun, de fidelitatea faţă de normele estetice elementare şi de credinţa în lege.
Nu pretind din răutate demontarea unui simbol, ci din dorinţa unei minime igiene comunitare. Altminteri, cum forma îşi cheamă mereu fondul, urâtul cu pretenţii spirituale va prolifera încă şi mai abitir, devalizând credinţa însăşi.
Citiți pe această temă articolul Şi-au pus cruce! Edilii din Nojorid au "împodobit" comuna cu o cruce uriaşă din fier, făcută "la poruncă divină" de o bucureşteancă (FOTO)