Orădean urmărit internațional pentru trafic de droguri, reținut de polițiști. Autorităţile judiciare din Belgia cer extrădarea lui
Un orădean dat în urmărire internaţională de autoritățile belgiene pentru trafic de droguri și substanțe psihoactive a fost prins şi reținut pentru 24 ore. Bărbatul care se numeşte Cornel Dumitrescu urmează să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Oradea, pentru a fi arestat până la finalizarea procedurilor de extrădare.