Cine zice că-i criză şi în sistemul bugetar înseamnă că nu are Pile-Cunoştinţe-Relaţii. Ca dovadă faptul că inginerul Dumitru Baba, mătrăşit anul trecut de la Consiliul Judeţean, care a ajuns la Prefectură.
Rafinăria Eco Bihor din Suplacu de Barcău, patronată de italianul Antonio Papalia şi de un grup de afacerişti băştinaşi, îşi închide porţile înainte să fi început să producă. Aproape o sută de angajaţi vor intra în şomaj de luna viitoare, numai din pricina unor "tălpi" politice.
Când Horia Jarca şi-a predat, în prag de mazilire, maşina de serviciu, conducerea municipalităţii a aflat că fostul director al AIO a schimbat numerele de pe Daewoo Leganza primit în folosinţă, din oficialul BH-01-PMO în BH-09-WYZ.
Remus Indrei, fostul şef al Poliţiei Ştei, cel despre care BIHOREANUL dezvăluia anul trecut că şi-a făcut casă cu muncitori angajaţi la negru, a devenit mare şef peste Poliţia Beiuş şi a început să-şi facă ordinea lui prin împărăţie.
Atenţie, vom avea de plătit sume record pentru încălzirea aferentă lunii ianuarie! Electrocentrale va elibera începând de săptămâna aceasta facturi cu până la 50% mai mari decât pe luna decembrie.
Directoarea şcolii Alexandru Roman din Oradea, Anca Pişcoi, s-a pus rău cu conducerea Inspectoratului Şcolar, după ce ar fi fost "turnată" că ea i-ar fi instigat la protest pe elevii şi părinţii care au protestat contra comasării cu şcoala Lucreţia Suciu.
Umblă vorba că Adelina Coste, blonda care-i face programul prefectului Gavrilă Ghilea, se vrea mai nou la Bucureşti. Şi nu oricum, ci ca ditamai secretar de stat. Doar că s-a trezit cam târziu şi acum are nevoie de pile suplimentare...
PDL-iştii fac pe dracu-n patru să dinamiteze alianţa PNL-UDMR din Consiliul Local şi din Consiliul Judeţean. Concesiile făcute de portocalii partenerilor de guvernare la împărţirea serviciilor deconcentrate sunt doar momeala care să-i convingă pe unguri să întoarcă spatele liberalilor.
Numit la şefia Administraţiei Imobiliare Oradea chiar de Ilie Bolojan, Horia Jarca va fi primul director din "garda nouă" care, cum a venit, tot aşa va şi pleca din Primărie.
Generalul în rezervă Crăciun Leucea, directorul Poliţiei Comunitare Oradea, a reuşit să-l scoată din pepeni pe primarul Ilie Bolojan, cu un gest care n-a fost tocmai pe placul încruntatului edil.
Cică părinţii care au mers val vârtej la Inspectoratul Şcolar ca să-l ia la întrebări vizavi de comasarea şcolilor Alexandru Roman şi Lucreţia Suciu ar fi fost instigaţi chiar de conducerea şcolii, deoarece dacă se unesc şcolile, se reduc şi funcţii de director şi director adjuncţi.
Intrarea UDMR la guvernare se lasă cu schimbări majore la nivelul conducerii instituţiilor deconcentrate. La Casa Judeţeană de Pensii se vorbeşte despre întoarcerea ca director a lui Szarka Arpad.
În vreme ce Primăria orădeană a făcut deja de trei ori disponibilizări de personal în mai puţin de doi ani, directorul Administraţiei Social Comunitare, Zita Koncsek, face angajări. Mascate.
Inspectorul Florian Bodog, şeful serviciului de Pază de la Penitenciar, sancţionat anul trecut după o încăierare cu clienţii unui restaurant din Băile Felix, e protagonistul unei alte isprăvi de puşcărie, din seria favorurilor pe care le face deţinuţilor.
Prietenul la nevoie se cunoaşte. Fostul comentator de sport Petruţ Drăgan, promovat director la CSM pe vremea fostului primar Petru Filip, dar obligat de Ilie Bolojan să plece, a devenit "chioşcar-şef" peste bufetul din incinta ITM, instituţie condusă de bunul său amic, Mircea Matei.
Avansată ca procuror la judeţ, Viorica Diniţă, fost prim-procuror adjunct la Parchetul Oradea, nu se vrea dusă din birou nicicum. Femeia a cerut să rămână la Parchetul local, cu delegaţie, dar proaspătul ei şef nu o lasă.
Reducerile de personal anunţate de primarul Ilie Bolojan pentru 2010 nu i-a prins tocmai bine pe doi dintre directorii municipalităţii. Romulus Cosma, managerul Regiei Pieţelor, şi Horia Jarca, şeful Administraţiei Imobiliare, au primit de la Bolojan cartonaş galben.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a revenit la sentimente mai bune. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, nu va mai fi înlocuit din funcţie.
Comercianţii care şi-au închiriat cu acte în regulă locuri pentru vânzarea unor produse de sezon în faţa magazinului Crişul au fost alungaţi cu portăreii. Vânzătorii de cadouri au fost trimişi la plimbare din ordinul conducerii supermarketului, care, ca să scape de concurenţă, s-a plâns unor persoane din conducerea Primăriei că tarabele strică aspectul zonei.
Săptămâna trecută, şeful DSV, Mircea Budău, a chemat presa ca să povestească cum trebuie sacrificaţi porcii după model european, prin asomare. Numai că, la faţa locului, Budău s-a "rătăcit" prin alte vremuri.
După ce acum trei ani, pe când era la Secretariatul General al Guvernului, DNA a deschis o anchetă împotriva lui, pe motiv că trimitea bani cu dedicaţie la comunităţile maghiare din Bihor şi Satu Mare, senatorul UDMR Cseke Attila este din nou pe val, la Ministerul Sănătăţii.
Operatorul de salubritate Urbana se pregăteşte să părăsească municipiul reşedinţă de judeţ. Firma, care nu are licenţă de operare pe Oradea, urmează să predea activitatea către concurenţa de la RER Ecologic şi să se mulţumească cu clienţii din comunele limitrofe.
Majoritatea părinţilor bihoreni nu şi-au dat acceptul ca fetele lor să fie vaccinate cu Silgard, împotriva virusului Papiloma Uman, astfel că doar aproximativ 360 de doze au fost folosite, adică cu o sută mai mult decât la prima etapă a vaccinării, din luna februarie.
Înregistrat în timp ce, împreună cu directorul şcolii din Brusturi, îl şantaja pe un profesor să mărească notele elevilor ai căror părinţi sunt PDL-işti şi să voteze cu Băsescu ca să nu-şi piardă pita, şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Dorel Luca (foto), nu mai ştie cum să scape de dosarul penal cu care s-a pricopsit în urma şantajului.
Săptămâna trecută, când Petru Filip (foto) şi Ioan Mang urmau să apară, preţ de o oră, împreună, la TVS, în talk show-ul lui Octavian Haragoş, PDL-istul a anunţat, cu puţin înainte de începerea emisiunii, că nu mai vine decât dacă apare singur.
După o perioadă de acalmie, s-a reluat scandalul legat de Beatrice Şerb, funcţionară în Primăria Beiuş, prinsă de poliţişti cu 4.000 de lei în poşetă, bani dispăruţi de la o colegă din acelaşi birou unde ea prestează mulţumită strânselor legături pe care cumnata ei, Ancuţa Gavrilă, preşedinta Judecătoriei din localitate, le are cu primarul Adrian Domocoş.
După ce săptămâna trecută şeful Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă, cel al Spitalului Judeţean, Florian Bodog, şi prefectul Gavrilă Ghilea s-au vaccinat, exemplar, împotriva virusului AH1N1, medicii şi asistentele erau următorii funcţionari pe listă.
Moş Nicolae le va aduce funcţionarilor din Primărie o veste bună şi una rea. Vestea bună este că nu vor trebui să îşi ia cele opt zile fără salariu pe lunile noiembrie şi decembrie, vestea rea este că nu vor primi nici salariu de merit.
Liviu Popa (foto), fostul şef al Poliţiei bihorene, acum maimarele Direcţiei Generale Anticorupţie, se pregăteşte de chef. Umblă vorba printre foştii săi subalterni că, de 1 Decembrie, ofiţerul urmează să fie avansat, înainte de termen, la gradul de chestor.
După doctorul Cornel Popa, directorul medical al Spitalului Judeţean pus pe liber săptămâna trecută de Ministerul Sănătăţii, pe făraş sunt şi chirurgul Adrian Duşe, şeful secţiei de Chirurgie, şi doctorul Hadrian Borcea (foto), şeful SMURD şi UPU.