De fix 500 de săptămâni, BIHOREANUL vă aşteaptă în fiecare dimineaţă de luni pe standuri. Iar de exact un an de zile, BIHOREANUL a devenit numai al bihorenilor, rupându-se de patronatul de la Bucureşti.

La ceas aniversar, nu pot să nu remarc strălucitele decizii luate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Adevărate "teze din iunie", hotărârile conducerii de partid şi de stat, ale domnului preşedinte Traian Băsescu personal, arată că presa, alături de activităţile mafiote şi de terorism, poate crea vulnerabilităţi în sistemul de siguranţă naţională.

În numele colegilor din presă, aş vrea să-mi fac o aspră autocritică pentru că au fost momente în care am pus la îndoială cuceririle revoluţionare ale poporului îndrumat de farul călăuzitor de la Cotroceni. De aceea, ne angajăm plenar să oglindim conform indicaţiilor de partid munca energică susţinută de muncitorimea şomeră, în alianţă cu ţărănimea inexistentă şi cu intelectualitatea emigrantă, pentru propăşirea neamului şi înaintarea ţării spre democrat-liberalism.

Pentru minunatele condiţii de muncă şi viaţă, aş vrea să mulţumesc personal domnului Traian Băsescu, cârmaci neînfricat (vii aplauze, se scandează "Băsescu, Poporul, România!"), doamnei Elena Udrea, savant de renume comunal (aplauze puternice, se scandează "Nuţi Udrea pentru noi / Este Zeus din Pleşcoi"), tuturor celor care-şi pun viaţa în slujba poporului.

Şi, pentru că CSAT-ul ne-a cerut vigilenţă revoluţionară, aş vrea să demasc public atitudinea contrarevoluţionară a unor colegi de breaslă. Cer pedepsirea de urgenţă a ziariştilor de la B1 TV, care atentează la siguranţa naţională, mai exact la siguranţa alimentară a ţării. Asta pentru că la cât căcat mănâncă respectivii zi de zi, există riscul ca agricultura ecologică românească să dea faliment, iar ţăranii să folosească exclusiv îngrăşăminte chimice.