Abia a reuşit anul trecut Consiliul Judeţean să convingă consiliile locale din Bihor să-şi asume răspunderea derulării programului de distribuire a produselor gratuite de panificaţie şi a lactatelor în şcoli şi grădiniţe că, după mai puţin de o jumătate de an, acelaşi CJ este obligat, printr-o nouă măsură legislativă, să preia programul de la nivel local la nivel judeţean.

"Schimbarea schimbării" a fost aprobată joi de consilierii judeţeni bihoreni ca formalitate pentru respectarea Legii 6/06.01.2012 pentru modificarea şi completarea OUG 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.

În motivarea hotărârii adoptate joi se arată că "Serviciul Financiar-Contabil al CJ Bihor a şi luat deja legătura cu cele 101 consilii locale din Bihor", urmând ca "judeţul" să preia programul în toate localităţile, de la 1 septembrie 2012, adică odată cu începerea noului an de învăţământ.